Compania fondată de frații Pavăl renunță la planul unei investiții de amploare, la Iași, pentru care a plătit chirie de 8 milioane de lei, în ultimii ani, Primăriei. Decizia este de ultim moment, pentru că, toamna trecută oficialii Dedeman ar fi confirmat intenția de a derula investiția.
Reprezentanții municipalității ieșene au confirmat că a fost reziliat un contract de concesiune între instituție și lanțul de retail Dedeman. Rezilierea contractului a fost determinată de faptul că Dedeman nu a valorificat terenul în sensul construirii centrului comercial asumat la momentul semnării documentului.
„A fost o cerere din partea investitorului de a rezilia, de comun acord, contractul de concesiune. Deocamdată rămâne în patrimoniul nostru. Vom analiza posibilitatea unei noi concesiuni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei, Sebastian Buraga. Primăria a precizat că Dedeman a achitat o redevență totală de 7,8 milioane lei în perioada octombrie 2008 – septembrie 2024. „Municipiul Iași nu a făcut nici un demers pentru denunțarea contractului de concesiune respectiv”, se mai arăta în răspunsul Primăriei către ZDI.
Citește integral în Ziarul de Iași.
Lasă un răspuns