Degetul arătător – Mierea puterii

Mihai PAULIUC

Vremea în curs de … staționare tranzitivă abătută asupra formelor noastre de relief (fizic și psihic) nu este altceva decît o dobîndă (arbitrală în alb) pentru „huzurul” din lunile anterioare. Cu multe sărbători filantropice din punct de vedere… meteorologic. De aia zicem la ceas tainic de rugă: Dă, Doamne, să crească mari și stufoși arborii de buruieni văratice tocmai nimerite să dreagă fiertura dietetică a meniului zilnic omologat și monitorizat, iar pîinea cea de toate zilele s-o cuminecăm cu nelăcomie creștinească pînă la rumenirea următoare a lanurilor de grîu. Dacă s-au semănat. Ori mai rămîne cîte ceva de cules. Vrem oare atît de mult de la Cel de Sus (nevăzut) și de la slujbașii Lui (epigoni în fals) care ne ocrotesc spaimele aici, pe tărîmul făgăduințelor? Interogație retorică, abstractă, aruncată în cele patru vînturi. Să le fie somnul lin celor surzi și orbi ce se lipesc pe lîngă mierea puterii, unde-i trai ca-n rai! Scuzați că venim și noi cu vorba rimată acum, cînd bancnota de 100.000 lei (bucata) a ajuns ca vai de lume prin drogherii și măcelării, iar noi tușim discret să nu deranjăm virușii aducători de temperatură halucinantă și îi dăm tot înainte cu diplomația răbdării. Inocență în cuget, ușurați la pungă și resemnați în simțiri pînă în măduva oaselor.