~2 min lectură 0 comentarii

Degustare cu vedetele Cramei Recaș

Redacția Ziarul de Bacău

O nouă degustare de vinuri din categoria premium, ajunsă deja la a opta ediție, a organizat recent restaurantul Cribs din Bacău și la care am notat inclusiv prezența unor oaspeți din Anglia și din Republica Moldova.

act.degustare recas cribs

Nu a lispit însă nici Anghel Mihai Petre, cavaler al Ordinului European al Cavalerilor Vinului și organizatorul Legatului Iași, care a venit cu alți doi cavaleri ai vinului – Mihai Cojocariu și Nicolae Amihăiesei. De data aceasta, invitatele serii au fost vedetele multimedaliatei crame Recaș. Tonul a fost dat de impresionantul spumant Sole Roze, obținut integral din struguri Pinot Noir scurși și presați foarte repede după o scurtă macerare. Apoi, beneficiind de serviciile somelierului Alexandru Dan, oaspeții au degustat pe rând din „Cocoșul dintre vii” – un sauvignon blanc și un syrah care au continuat seria degustărilor. De reținut că o parte din vânzările acestui produs vor ajunge la copiii cu handicap. A urmat mult mai cunoscutul Sole – un roze de mare finețe și un Chardonnay baricat, gamă despre care nu degeaba s-a spus că este „esența etenă a vieții bine trăite”.

Apogeul a fost atins de minunatul Solo Quinta – un magnific pinot noir despre care am aflat cu surprindere și admirație, totodată, că este un cupaj de patru soiuri albe și un soi roșu vinificat în alb, care se schimbă în fiecare an în funcție de soiurile care dau cea mai bună performanță în acel sezon. De altfel, calitatea maximă a acestui vin poate fi dedusă și din cele trei stele superlative acordate de Ghidul Michelin, dar și din Marele Premiu (cel mai bun vin alb sec din concurs) câștigat la Vinalies Internationales, cea mai importantă competiție internațională de profil organizată în Franța. Concertul aromelor dintre vii a fost încheiat de feteasca neagră La Putere, din prima gamă premium lansată de Cramele Recaș. Următoarea reprezentanțe va fi asigurată de cramele Hallewood, pe la jumătatea lunii iulie, când vor fi supuse controlului papilelor nu mai puțin de nouă vinuri de calitate superioară. (Florentin RADU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.