~2 min lectură 1 comentariu

Delegaţia FMI, primită la Cotroceni de preşedintele Traian Băsescu

Redacția Ziarul de Bacău

Preşedintele Traian Băsescu i-a primit, duminică seară, pe membrii delegaţiei FMI, pentru a discuta cu aceştia un set de soluţii pe care Guvernul le-a identificat în vederea diminuării deficitului bugetar.

Şeful le-a mulţumit membrilor delegaţiei că au acceptat această „întâlnire suplimentară” arătând că motivul pentru care aceasta este necesară este legat de faptul că Guvernul, „în creativitatea sa, a găsit noi soluţii pentru a diminua deficitul bugetar”, pe care ar vrea să le discute împreună cu reprezentanţii organismului internaţional.

„Înţelegerea pe care o avem deja ne permite să semnăm scrisoarea de intenţie azi, dacă este necesar, dar am vrea să venim cu noi idei şi să vedem dacă acestea convin ambelor părţi”, a spus şeful statului.

La rândul său, şeful delegaţiei FMI, Jeffrey Franks, a arătat că discuţia este binevenită subliniind totodată că, după întâlnirea maraton cu miniştrii – al Finanţelor şi, respectiv, al Muncii – cele două părţi au progresat, în cursul zilei de sâmbătă, cu textul scrisorii de intenţie.

La întâlnirea de la Palatul Cotroceni cu şeful statului participă premierul Emil Boc, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, al Muncii, Ioan Botiş, şi reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. j
    justitiarul
    1 noiembrie 2010, 08:01
    0

    Guvernul, “în creativitatea sa, a găsit noi soluţii pentru a diminua deficitul bugetar” :)))) asta-i tare,chiar as vrea sa o vad si pe asta. In vederea diminuarii deficitului bugetar propun sa le luam gatu la toti excrocii de la putere,confiscate averile parlamentarilor si smecherilor de pe langa ei,si facuta treaba cum trebuie. Are cineva ceva impotriva?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.