~5 min lectură 1 comentariu

Delegație din Bacău, întâlnire cu Papa Francisc. Ce au spus eurodeputatul Dragoș Benea și președintele CJ, Valentin Ivancea, după vizita la Vatican

Redacția Ziarul de Bacău

La exact 3 ani distanță de la vizita apostolică efectuată în România de Papa Francisc, o delegație băcăuană – din rândurile căreia au făcut parte eurodeputatul Dragoș Benea, Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău, prefectul Lucian Bogdănel și alți oficiali băcăuani – a fost primită la Vatican de Sfântul Părinte. Delegația a fost însoțită de pr. Isidor Iacovici- coordonator naţional pentru pastoraţia românilor catolici de rit latin în Italia.

„Am rememorat ziua binecuvântată de 1 iunie 2019, când am participat – alături de familie, la Iaşi – la întâlnirea istorică pentru Moldova (organizată atunci la Palatul Culturii)”, a declarat Dragoș Benea, după întâlnirea cu Papa Francisc. „Emoția profundă pe care am simțit-o în fața Sfântului Părinte nu poate fi redată în cuvinte și este greu de egalat ca intensitate a trăirii!”, a relatat Valentin Ivancea.

Benea: „M-au copleşit grandoarea Vaticanului, dar mai ales bunătatea şi căldura sufletească emanate de un OM!”

La exact 3 ani distanță de la vizita apostolică efectuată în România de Papa Francisc, o delegație băcăuană – din rândurile căreia am făcut parte – a fost primită la Vatican de Sfântul Părinte, prilej cu care am rememorat ziua binecuvântată de 1 iunie 2019, când am participat – alături de familie, la Iaşi – la întâlnirea istorică pentru Moldova (organizată atunci la Palatul Culturii).

Multe s-au schimbat sub imperiul pandemiei şi al războiului din Ucraina, însă – încet, dar sigur – lumea se reînvață cu o normalitate pe care o credeam pentru totdeauna pierdută. M-au copleşit grandoarea Vaticanului, dar mai ales bunătatea şi căldura sufletească emanate de un OM care, oricât de greu încercat ar fi de neajunsurile senectuții, arată că demnitatea rămâne una din trăsăturile fundamentale ale ființei omeneşti.

I-am oferit Sfântului Părinte albumul fotografic „Mărturisiri”, conținând cele mai reprezentative imagini ale județului Bacău, însoțit de autograful Nadiei Comăneci, rugându-l totodată să binecuvânteze testamentul spiritual „El Jesuito” care, pentru mine şi familia mea, reprezintă – la propriu şi la figurat – cartea de căpătâi a ultimilor 8 ani.

Iertarea, spune Papa Francisc în autobiografia amintită, înseamnă că „pentru ceea ce mi-ai făcut nu-ți voi răspunde cu aceeaşi monedă”: totul „e trecut în balanța de câştiguri şi pierderi”, iar eu ca individ „nu voi alimenta ranchiuna” şi discordia.

În aceste cuvinte împăciuitoare, precum şi în formulele „Te rog”, „Mulțumesc” şi „Iartă-mă” – pe care Papa Francisc ne-a conjurat să le folosim zi de zi, clipă de clipă – stă măreția acestui om carismatic care, sub inspirația Duhului Sfânt, reuşeşte să ajungă la țărmul fiecărei inimi, făcând-o să vibreze pe acordurile unui umanism din care vom avea întotdeauna ceva de învățat.

– eurodeputatul Dragoș Benea

Ivancea: „Emoția profundă pe care am simțit-o în fața Sfântului Părinte nu poate fi redată în cuvinte și este greu de egalat ca intensitate a trăirii!”

Pe 1 Iunie 2019, nu am avut posibilitatea să fiu prezent la Iaşi, unde Sfântul Părinte – aflat în vizită apostolică în România – le-a vorbit sutelor de mii de credincioşi.

La 3 ani distanță de la acest moment istoric, pe 1 iunie 2022, am participat la întâlnirea cu Sanctitatea Sa, în Piața Sf. Petru din Roma, alături de familie și o delegație băcăuană formată din europarlamentarul Dragos Benea și prefectul județului Lucian Bogdanel, însoțită de pr. Isidor Iacovici- coordonator naţional pentru pastoraţia românilor catolici de rit latin în Italia.

Am avut privilegiul de a înmâna Suveranului Pontif reprezentarea grafică a județului cu o fărâmă de pământ românesc, rugându-l să îl binecuvânteze cu năzuința de pace și comuniune pentru toți băcăuanii și în mod particular pentru comunitatea romano-catolică a județului Bacău a cărei vigoare în credință este unanim recunoscută.

Emoția profundă pe care am simțit-o în fața Sfântului Părinte nu poate fi redată în cuvinte și este greu de egalat ca intensitate a trăirii!

Cuvintele Papei Francisc capătă o greutate aparte: „Aşadar, soluţia la diviziuni nu este opoziţia faţă de cineva, pentru că discordia generează altă discordie. Adevăratul remediu începe de la a cere lui Dumnezeu pacea, reconcilierea, unitatea”.

Sub imperiul acestor cuvinte, a căror rezonanță străbate granițele şi timpul, am adus înapoi, în Bacău, un crâmpei din această trăire, prin binecuvântarea primită pe reprezentarea grafică a județului, pe care Sfântul Părinte – cu infinită gratitudine – a binevoit să o semneze!

Pentru această întâlnire de excepție, adresez mulțumiri alese E.S. Mons. Miguel Maury Buendia – Nunțiu Apostolic în România, PS Iosif Păuleț , PS Petru Sescu și PS Petru Gherghel – Episcopia Romano-Catolica Iasi. Sprijinul absolut pe care mi l-au oferit în cadrul acestui demers este neprețuit!

– Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Andrei
    4 iunie 2022, 17:35
    0

    Benea a fost dintotdeauna o persoana cu frica lui Dumnezeu, felicitari! Doamen ajuta!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.