• aproximativ 60 de persoane nevoiașe din oraș s-au dus ieri la primărie să ceară ajutoarele sociale • dacă nu vor primi bani, oamenii sînt deciși să blocheze drumurile de acces în localitate • șefii județului i-au chemat pe primari și le-au cerut să reducă drastic numărul dosarelor de ajutoare sociale • primarii spun că solicitarea este imposibil de pus în practică și că este imposibil să cîntărești sărăcia
Sărmanii din orașul Buhuși s-au răsculat ieri și amenință că vor bloca drumurile de acces în oraș, dacă nu-și vor primi banii pentru munca prestată anul trecut în folosul comunității. Primăria din Buhuși are să le plătească celor care beneficiază de prevederile Legii venitului minim garantat (Legea 416), doar pentru luna august 2002, aproape 600 de milioane de lei. Bani nu sînt, oamenii nu au ce le pune copiilor pe masă, așa că s-au dus la primar. „Au venit la mine circa 60 de persoane și au amenințat că ies în stradă. Au spus că merg și blochează șoseaua națională. E sărăcie peste tot. Oamenii nu au nici de unele, nu au cu ce să trăiască. Sînt din cartierul Mocirla, vă dați seama ce-i acolo?! Eu le-am spus să nu facă miting oricum, să aștepte o autorizație de la primărie. O să văd, probabil o să-i las să protesteze în fața Casei de Cultură, să-i determin să nu blocheze strada”, ne-a declarat Ionel Turcea, primarul din Buhuși.
Răzmerița mocnește de mai mult timp, iar încercările primarului de a-i aduce pe oameni la sentimente mai bune nu-și pot atinge scopul. Și asta pentru că la Buhuși există nu mai puțin de 2.000 de persoane care au beneficiat anul trecut de ajutoare sociale. Într-un oraș în care economia este la pămînt, mii de nevoiași s-au procopsit cu niște bani pentru care munceau cîteva ore pe lună. Pînă în luna iulie 2002, primăria a plătit ajutoarele sociale. Din august, însă, nu s-a mai dat nici un leu, iar oamenii n-au mai rezistat și au ieșit acum în stradă.
Situația de la Buhuși nu este singulară. Chiar dacă în celelalte localități din județ lumea nua ieșit în stradă, nemulțumiți există aproape peste tot. În timp ce în comune sărmanii își pun speranțe în ajutorul pe care-l vor primi, șefii județului s-au gîndit să reducă drastic numărul beneficiarilor de ajutoare sociale. La bugetul județului sînt bani foarte puțini, iar singura variantă este ca dosarele să fie triate printr-o sotă foarte deasă. Pentru primul trimestru al acestui an, pentru toate cele 87 de localități din județul Bacău sînt disponibile doar 14 miliarde de lei, față de aproape 60 de miliarde de lei, cît au fost repartizați pentru aceeași perioadă a anului trecut. Banii sînt atît de puțini, încît nici nu pot fi împărțiți. Din acest motiv, vineri, 14 februarie, la Prefectură, primarii din mai multe comune au fost convocați de Consiliul Județean, Prefectură și Direcția de Muncă și li s-a sugerat să elimine atît cît pot dosarele de ajutoare sociale.
Primarii spun că realitatea este alta pe teren decît în birou
În afara criteriilor prevăzute de lege, aleșilor locali din Coțofănești, Buhuși, Corbasca, Horgești, Izvoru Berheciului, Răchitoasa și din alte localități li s-au făcut și niște recomandări. Primarii susțin că li s-a sugerat ca, dacă o familie e necăjită dar mai are pe lîngă casă un cal sau un atelaj care seamănă a căruță, să nu i se mai dea ajutor social. Și asta sub justificarea că respectivii pot avea venituri prin folosirea acelor bunuri. „Ceea ce-i încurcă cel mai tare pe primari este că trebuie să revedem cu exigență toate dosarele. Și, într-adevăr, e greu ca la cei care le-ai dat anul trecut să nu le mai dai în acest an. Dar, plecînd de la banii care există, trebuie să vedem cui dăm și cui nu. Trebuie să existe o aplicare uniformă în tot județul, adică să se dea jutoare sociale doar pentru cei aflați într-o sărăcie extremă”, ne-a declarat prefectul Mardare.
Primarii însă n-au „înghițit” nicicum recomandările prefectului. Ei spun că, și dacă ar vrea să excludă anumite familii de pe listele de ajutoare, nu au cum, fiindcă nu au o bază legală. „Ni s-a spus ca celor care au cal sau căruță să nu le mai dăm ajutor. Acest lucru nu este posibil. Noi i-am trecut odată cu aceste bunuri, dar și cu ele venitul lor îi îndreptățește să ia ajutor social. În ce bază să-i tai de pe listă? La noi în localitate sînt foarte mulți rromi, toți sînt săraci. Nu-i primește nimeni la muncă, degeaba au ei cai și căruțe. Recomandările făcute sînt bune, dar pentru cine poate să le pună în aplicare. Pentru mine, nu reprezintă nimic. Eu respect hotărîrea Consiliului local și legea”, ne-a declarat Viorel Olariu, primarul din Coțofănești. Omul a spus că intenția de la „județ” de a reduce drastic rata beneficiarilor de ajutoare sociale din anumite comune și aducerea ei la nivelul județului este, practic, imposibil de realizat. „La Coțofănești media e cam de 33% beneficiari de ajutoare sociale din populația comunei, față de 8,5%, cît este la nivel de județ. N-avem cum să ajungem la această cifră. Ideea este că sacul e gol, de asta se întîmplă toate astea. S-a promis protecție socială, dar nu se poate face”, a afirmat primarul Olariu.
La fel de vehement a fost și primarul din Buhuși. „Recomandările să le păstreze pentru ei. Ceea ce ne cer este imposibil: să cîntărim sărăcia. Nu poți stabili care merită și care nu. N-au garduri, n-au nici ce mînca. N-ai cum să-i separi. Ei vor să dăm bani doar la cei foarte săraci. E imposibil, pentru că toți sînt sărmani. Mai curînd am dezvolta economia, să mai relansăm orașul acesta”, a spus primarul din Buhuși. Pînă la urmă, în acest oraș s-ar putea să primească ajutoare doar copiii sub 14 ani, femeile peste 60 de ani bolnave și care nu mai pot munci și persoanele cu handicap. Numai că, în acest caz, legea nu va mai putea fi respectată, deoarece nevoiașii care vor lua banii nu vor putea munci în folosul comunității.
Revolta izbucnită ieri la Buhuși s-ar putea repeta și în comuna Corbasca. Și asta, deoarece angajații primăriei s-au apucat să trieze dosarele, însă sînt conștienți că, atunci cînd oamenii se vor vedea excluși de pe liste, s-ar putea răscula. Din cele 430 de dosare intrate în plată în 2002, s-a ajuns acum la 251 de dosare. „O să vedem ce va fi cînd vom afișa listele și-i vom înștiința pe oameni. Am avut și noi la început discuții, dar am mai redus. Numai pe ianuarie și februarie avem nevoie de 320 de milioane de lei. Au rămas bătrîni și femei fără soți și cu mulți copii. Nici pe anul trecut n-am plătit decît pînă în august. Deocamdată, despre restanțele de anul trecut nu știm nimic. Am început un an nou și «fericit»”, ne-a declarat primarul Iorgu Pușcașu, apoi a început să rîdă amar.
Șefii Prefecturii și ai Consiliului Județean nu le-au dat primarilor un termen limită pînă la care să taie de pe liste sărmani doar cît să le iasă lor calculele. Nici nu s-a stabilit o următoare întîlnire pentru a se vedea dacă s-au rezolvat sau nu lucrurile. Pînă la urmă, șefii județului nici nu aveau motive să-i mai cheme, pentru că nemulțumiții tot la primării vor protesta. S-a întîmplat și anul trecut, la Moinești și la Izvoru Berheciului, s-a repetat povestea la Buhuși și, probabil, vor mai urma și altele. Primarii vor fi cei care vor scoate castanele din foc. Iar șefii de la județ vor scrie în documentele trimise la București că nu sînt probleme și că programul PSD de protecție socială a fost realizat. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns