• consilierul băcăuan Ionel Floroiu și-a anunțat ieri demisia din Partidul Democrat • chiar dacă deocamdată s-a declarat independent, proaspătul demisionar a lăsat să se înțeleagă că este dispus să accepte orice ofertă tentantă venită din partea altor partide
Ionel Floroiu, membru în Consiliul Local Bacău, și-a anunțat ieri demisia din Partidul Democrat. Fost vicepreședinte al județenei PD, Ionel Floroiu și-a făcut publică demisia sa din partidul în care a activat vreme de aproape doi ani, înainte de începerea șediței extraordinare a Consiliului Local. Cu toate că gestul i-a luat prin surprindere pe mulți dintre consilierii locali prezenți în sală, colegii săi de partid erau la curent cu intențiile lui Floroiu. „Știam încă de aseară de această demisie”, a anunțat Liviu Miroșeanu, președintele municipalei Bacău a PD. El a mai precizat că, în opinia sa, două sînt motivele pentru care Ionel Floroiu a decis să iasă din PD. „Unul cred că a fost nenominalizarea sa ca și candidat al PD la viitoarele alegeri locale pentru fotoliul de primar al Bacăului. În plus, Ionel Floroiu a fost nemulțumit pentru neincluderea sa pe o poziție eligibilă în lista de candidați prezentată de democrați pentru conducerea, la nivel de județ, a alianței PNL-PD”, a declarat Liviu Miroșeanu.
Ionel Floroiu a recunoascut că principalul motiv pentru care s-a hotărît să iasă din PD a fost acela al desemnării unui alt candidat în cursa pentru ocuparea fotoliului de primar al Bacăului la viitoarele alegeri. „Nu am nimic cu Mihai Banu, actualul candidat al PD pentru funcția de primar de Bacău. Cred numai că este o alegere greșită. Mihai Banu nu este cunoscut acum decît ca groparul societății Agribac”, a încercat să își explice gestul Ionel Floroiu. De asemeni, el a mai recunoscut că nu s-a simțit deloc bine în momentul în care s-a văzut al cincilea pe lista de propuneri înaintată de democrați pentru conducerea Alianței PNL – PD. „Nu eram nici măcar membru plin. Eram supleant. După atîția ani de muncă activă în PD, mă văd trecut în rîndul supleanților în urma unor noi intrați în partid”, a mai spus, revoltat, Ionel Floroiu. Proaspătul demisionar a devenit membru PD în urmă cu aproape doi ani cînd, în calitate de lider al ApR, a migart la democrați și a adus după sine un număr importanți de membri la PD. Ionel Floroiu a primit atunci funcția de vicepreședinte la județeana PD. Totodată, după demisia din PD a Doinei Melinte și a lui Vasile Drăgușanu, a devenit singurul reprezentant al democraților în Consiliul Local Bacău. Chiar dacă, deocamdată, s-a declarat independent, proaspătul demisionar a lăsat să se înțeleagă că este dispus să accepte orice ofertă tentantă venită din partea altor partide. „Aștept transferurile de toamnă”, a punctat, mucalit, Ionel Floroiu. (Elena SOLOMON)
Lasă un răspuns