~2 min lectură 0 comentarii

Demnitari la cratiță. Prefectul Maricica Coșa și alți șefi de instituții din Bacău vor găti pentru oamenii străzii

Florin Popescu

Mai mulți șefi de instituții publice din Bacău, printre care și prefectul Maricica Coșa, își vor sufleca mânecile și vor găti mâncare caldă pentru oamenii străzii din Bacău. Bucatele vor fi servite în parcarea de la stadion.


Prefectul județului, Maricica Coșa, alături de subprefectul Valentin Ivancea, împreună cu șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, preotul Costică Busuioc și reprezentantul Bronx Powerlifting Club Bacău, Daniel Zodian, au anunțat un important proiect pentru comunitatea bacăuană, intitulat „Gătim pentru oamenii străzii”.

Evenimentul propriu-zis va avea loc în data de 17 decembrie 2017, începând cu ora 7.00, în parcarea stadionului municipal din Bacău. Acolo, circa 250 de oameni ai străzii vor fi serviți cu gulaș de pui, supă și plăcinte moldovenești, toate aburinde. Mâncarea va fi gătită în aceeași dimineață la un restaurant din comuna Nicolae Bălcescu de voluntari, printre care și șefii instituțiilor amintite. Dacă numărul de beneficiari va fi mai mare, vor fi împărțite și 250 de sandvișuri.

„Îmi place să gătesc, fac mâncare când îmi permite timpul”, a declarat, pentru Ziarul de Bacău, prefectul Maricica Coșa, drept garanție că mâncarea va fi nu numai gratuită, ci și gustoasă. Coșa a precizat că sunt acceptate la „cratiță”, de la curățat cartofi până la produsul final, numai persoane cu analizele medicale la zi. De altfel, operațiunea va fi supravegheată de Direcția de Sănătate Publică.

Cheltuielile sunt suportate de sponsorii care au răspuns apelului clubului Bronx.

Organizatorii mai fac un apel către cetățenii Bacăului să doneze pături și haine groase, pentru care sunt pregătite camioane, ca să fie preluate.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.