Suntem un popor pe care-l definește statul la cozi, de la 4 la 5 dimineața. În unele situații „sistemul” e de vină, dezinteresul autorităților, bătaia de joc față de cei care plătesc, de altfel, zeci de taxe și impozite la stat. Dacă vrei să prinzi rând în față la un doctor din spital, te trezești cu noaptea-n cap să iei bon, că la cabinetul particular dai jumătate din pensie, pentru biletele la tratament mai stai la o coadă, până și pentru plata unor taxe la stat trebuie să aștepți ore întregi. Avem în sânge statul la coadă și, dacă alții nu ne umilesc, trebuie să găsim noi motive să ne umilim. La fiecare inaugurare a vreunui super-hiper-market, când drept momeală sunt așa-zisele reduceri (în realitate, de cele mai multe ori, produsul face 2 lei, dar din punct de vedere calitativ), sute de români se bulucesc mai-mai să dărâme ușa magazinului și rafturile.
Dacă îi întrebi de numele supermarketului, habar nu au. Nici nu prea contează. De ce produs au nevoie? De nimic în mod special! Și de orice e la reducere! Românul e strângător, precaut ar spune cei mai înțelepți. Strângem pentru vremuri grele. Orice… Că poate ne trebuie la un moment dat… Ne călcăm în picioare pentru o bormașină, ne îmbrâncim pentru un polizor, ne dăm coate, ne luptăm pe viață și pe moarte, ne umilim, uităm de bun-simț și de decență. Ne bucurăm pentru o amărâtă de tigaie pe care am smuls-o din mâna altuia, că era ultima. Victorie! Unii habar nu au ce e în cutie. Or să vadă acasă. Bine că au prins ceva și nu au stat degeaba la coadă. Televiziunile vânează astfel de scene picante, le transformă în știri amuzante, în divertisment.
În realitate, spectacolul e unul trist, sinistru, sub care se ascund toate temerile noastre, grijile, poate lipsa de educație și de caracter. Sărăcia ne-a șters simțul ridicolului, ne-a făcut mai vulnerabili, ne-a luat din demnitate. Un bătrân căzut la pământ, călcat în picioare, care strânge cu putere la piept „trofeul” câștigat cu mult efort, e imaginea cea mai clară și cea mai dureroasă a cât de mult a decăzut viața lui și el totodată, ca ființă. Dovezi crude ale decăderii noastre ca oameni sunt scoase la lumină tot de televiziuni, în reportaje în care tineri, laolaltă cu bătrâni, acceptă să fie cobai pentru companii farmaceutice care testează diverse medicamente noi. Nu contează compania, nici medicamentul, nici reacțiile adverse sau riscurile. Pentru câteva milioane de lei vechi suntem în stare să suportăm orice chin, să ne vindem organele, copiii, sufletul…
Cătălina CHIFU
Lasă un răspuns