Demnitatea românului, uitată pe undeva

Eduard ADAM

Medicul la care te duci cu dureri de măsele sau să te scape de vreo boală te tratează cu sictir. âi revine omenia doar după ce i-ai băgat ceva în buzunar. Funcționarul de la nu știu ce regie, la mîna căruia ai ajuns pentru eliberarea vreunui aviz, se uită la tine iritat că l-ai mai deranjat și tu… Și, ca să te trateze decent, îi dai o atenție. Profesorul, după nici trei zile de școală, își dă seama că odrasla care i-a intrat pe mîini nu-i bună la materia pe care taman el o predă, și-ți sugerează, nu-ți cere, s-o dai la pregătire. Măcar o vreme, așa, ca să ajungă la nivelul celorlalți. Oriunde întorci capul, cineva se plînge. Că n-are bani, că are greutăți și că s-a săturat de toți și de toate. Și toți vor o șapgă, o atenție care să le mai îndulcească traiul. Nimeni nu pleacă însă din sistemul pe care-l blamează. Toți stau acolo fiindcă-i comod, dar asta uită să spună. Scot la lumină doar ce-i doare pe ei.

E așa o lipsă de demnitate între români, de-ți vine s-o iei la sănătoasa și să te duci într-o țară civilizată din lumea largă. Unde cei care n-au nu blamează pe nimeni, ci se străduiesc să adune, dar doar din munca proprie. âși văd de-ale lor, se descurcă cu ce au și, mai ales dacă vorbim de funcționari plătiți din bani publici, nu forțează omul ajuns în fața lui să dea șpagă. Au, să zicem, demnitatea lor. ânțeleg că au un statut care-i obligă. Pînă și cerșetorii fac ceva pentru a primi bani de la trecători. Vînd o vedere îngălbenită de prin casă, cîntă, dansează, și-abia apoi întind mîna. Și din acest punct de vedere, pe cerșetorii români de pe străzile Parisului sau Berlinului îi recunoști dintr-o mie, fiindcă nu fac nimic. Nici din gură nu mai dau, să zică ceva. Și-au scris smiorcăiala pe hîrtie: vrei, le dai un euro, nu, asta e!

Revenind pe meleagurile noastre și la cei care au un anumit statut social, aproape că nu-nțeleg mila pe care o cer cei mai mulți. Eu nu zic că nu-i greu traiul în România de azi, că nu-s căzut de pe altă planetă și nici nu-s fiul lui Bill Gates. însă profesorii care se plîng că-s mai prost îmbrăcați decît elevii nici nu se pot aștepta să fie respectați de aceștia. Ceva mai multă demnitate, sincer, n-ar strica. Și nu-i o soluție nici să intre în clasă și să împrăștie cu note de 2 și 3, doar, doar elevii, de frică, se vor duce acasă și vor transmite „mesajul” părinților.
Ce să mai zic de funcționari, de contabili și alții care au acceptat să lucreze în sistemul de stat. Știu că nu e tocmai simplu să îți lași un loc de muncă și să te duci în altă parte, dar la fel de conștient sînt că un specialist bun își va găsi întotdeauna, pe o leafă de cinci ori mai mare, un loc la privat. Acolo va munci însă pe brînci, de dimineață pînă seara. Și tot acolo trebuie să-i dispară automat sictirul de pe chip, și nici pauzele lungi și dese de cafea nu-i vor mai fi tocmai la îndemînă.

Pentru orice om din lumea asta există opțiuni: fie muncești pe brînci, dar pe bani care să te mulțumească, fie nu faci mare lucru, dar nici pretenții salariale nu poți avea. Indiferent însă de ce faci, e bine să fii demn. Nu să pretinzi șpăgi ca să trăiești ca cei care-și rup oasele, nici să te plîngi tot timpul că n-ai. Cred cu tărie că cei care și-au uitat undeva pe-acasă demnitatea pot cere orice celor din jur, numai să fie tratați cu respect, nu. Acesta se cîștigă, nu se pretinde. hip, și nici pauzele lungi și dese d

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!