În încercările lor de a defini democrația, numeroși politologi tind să reliefeze aspectul instituțional în defavoarea celui ideologic. Ei consideră democrația drept un ansamblu specific de instituții și procese, mai curînd, decît un ansamblu de idei. Această optică este utilă deoarece limitează discuția la sfera politică propriu-zisă, lăsînd la o parte problemele legate de „democratizarea” altor domenii (familia, munca, învățămîntul etc), precum și subiectul democrației, ca filosofie sau credință. Cele patru caracteristici esențiale democrației ca proces politic, exprimată și de reputați politologi și care ar trebui respectate și puse în aplicare și de grupările politice din România, sînt: (1) guvernele să fie alese prin concurență electorală între partide aflate într-un raport clar de opoziție; (2) partidele politice (inclusiv cele care nu dețin puterea guvernamentală) să aibă dreptul de a urmări în mod deschis și onest să-și cîștige sprijinul cetățenilor printr-un raport echilibrat al accesului la mass media; (3) guvernele învinse la alegeri să cedeze conducerea statului, iar membrii lor să fie judecați prin aplicarea corectă a prevederilor penale și, (4) guvernele ce urmează a fi alese să guverneze cu adevărat fără a fi doar marionete ale unor grupuri de elită ale societății. Putem spune totodată, fără a ne face vinovați de păcatul simplificării exagerate, că aceste caracteristici exprimă același principiu primordial: limitarea instituționalizată a puterii de stat. Democrația oferă asigurarea că deținătorii puterii de stat pot fi înlăturați prin vot și că, atîta vreme cît ei se află la cîrma țării, există anumite lucruri pe care nu le pot face. Asta, pe alte meleaguri, că la noi este exact invers! Dar să sperăm ca odată cu aderarea României la NATO să se producă oarece schimbări și pe tărîmul politicului, mai ales, al mentalităților, al conceptelor de conducere și transformare a societății conform aspirațiilor unui popor mult prea greu încercat în perioada ultimilor 12 ani. În vreme ce democrația este într-adevăr un sistem politic menit să asigure drepturile și libertățile individului, la fel este că ea oferă cel mai plauzibil sistem de ocrotire a valorilor tradiționale. Sigur că modul cel mai eficace de ocrotire a tradiției constă în aceeași limitare a puterilor statului. În cazul regimurilor nedemocratice, grupurile tradiționaliste ale societății constituie obstacole în calea progresului; în schimb, într-o țară democratică, aceste segmente ale populației sînt părți componente ale corpului electoral. Dimpotrivă, un sistem democratic facilitează manifestarea liberă a valorilor și formelor instituționale tradiționale. Astfel, în multe situații, ocrotirea drepturilor individuale împotriva statului înseamnă totodată ocrotoirea drepturilor omului, tradiției (mai precis, drepturile acelor indivizi care preferă să continue să adere la principiile tradiționale de viață). Democrația facilitează pluralismul și coexistența modernului cu tradiționalul. În plus, democrația este cea mai eficace metodă de ocrotire a acelor „structuri mediatoare” care constituie însuși cadrul susținător al democrației. Aceste structuri sînt orînduirile instituționale care modelează identitățile particulare ale oamenilor și îi ajută în aceeași măsură pe indivizi să întrețină un raport cu structurile mai ample ale societății ultramoderne cît și în cele mai puțin dezvoltate, cum este și cazul României, iar rolul lor este foarte important în ambele cazuri. Cele mai importante dintre ele sînt și rămîn familia, religia și structurile comunității locale. Ocrotirea acestor structuri mediatoare reduce starea de înstrăinare a indivizuilor ca efect al modernizării, făcînd în același timp ca statul să-și mențină receptivitatea față de valorile care guvernează viețile cotidiene ale cetățenilor. Părerea mea este că Occidentul are toate motivele să-și păstreze încrederea în propriile sale valori, fără a ignora însă și alte modalități de a privi și interpreta lumea. Esențial rămîne marele dialog între culturile lumii, care deși astăzi este doar o speranță, ea devine pe zi ce trece o speranță extrem de atractivă și promițătoare a epocii moderne. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns