Au trecut europarlamentarele. O treime din electorat s-a învrednicit să acorde 20 – 30 de minute democrației, efort ce pare supraomenesc pentru celelalte două treimi dintre europeni… Acum, toată lumea – politicieni, analiști, chibiți, precupeți, pensionari, hipsteri – este mirată, surprinsă, îngrijorată, confuză! De ce? Semnele acestor rezultate erau previzibile și au existat nenumărate voci care au atras atenția asupra dezechilibrelor politice din Uniune.
Liderii europeni se întâlnesc pentru a dezbate situația creată de victoria extremiștilor, scepticilor, xenofobilor la scrutinul din 25 mai. Pe ansamblu, în UE, specia clasică de politician a încasat un șut dureros. Oamenii s-au săturat de abstracțiunile promovate de la Bruxelles și Strasbourg. Binele și bunăstarea promise, întotdeauna, generației viitoare pe baza sacrificiului și austerității generației actuale nu mai conving electoratul. În fapt, a venit vremea să ne întoarcem la noțiunea fundamentală de Stat: omenirea a evoluat de la familie, trib, gintă către națiunea modernă din nevoia de a folosi eficient resursele comune pentru un trai mai bun, mai îndestulător, pentru mai puțin efort și mai multe satisfacții personale. Munca nu este un mare dar; este pedeapsa dată de Dumnezeu pentru păcatul originar. Muncești pentru a trăi, nu invers! Discursurile politicienilor despre continua creștere a efortului individual pentru propășirea unei societăți abstracte, evaluată doar prin nivelul de taxe și impozite adunate de la cei activi este o cacealma care nu ține pe termen lung. Încăpățânarea Angelei Merkel de a impune în spațiul european politici austere vreme de cinci – șase ani iată că a dus la răzmerița alegătorilor. Nu toți suntem nemți lipsiți de creativitate și roboței cu baterii Duracell. Unii visează să și trăiască, nu doar să ajungă în raiul etern de după moarte… Să ne amintim că, în România, CDR l-a reinventat pe Vadim Tudor. Atunci, democrații au adus PRM-ul la 25 la sută prin „reformele” lui Ciorbea care a distrus industria extractivă și tot ce i-a căzut în „cătarea” lui oblică. Ceva similar vedem că s-a întâmplat, astăzi, în Franța și în Grecia.
Mirările clasei politice de pe la noi sunt false. Câtă vreme partidele au preferat să continue cu mitele electorale și cu promisiunile populiste, iată că ne îndreptăm spre o dictatură PSD cum nu am mai avut de pe vremea pușcăriașului Năstase. Degeaba s-au publicat date despre traficul de influență din anticamera premierului, degeaba au fost reținuți și anchetați baronii locali ai lui Ponta, degeaba s-au burzuluit unii când prim-ministrul a fost prins în fapt că a semnat protocoale de colaborare cu Băsescu sau că iubea nețărmurit ungurii din UDMR. Românii s-au înghesuit să voteze asemenea tipologie de politician. Cum a fost posibil? Simplu! Sloganul PSD („Mândri că suntem români!”) este la fel cu cel al extremiștilor din Frontul Național din Franța („Mândri că suntem francezi!”) și – astfel – a ocupat spațiul fasciștilor autohtoni. Stânga mincinoasă a fost ajutată de dreapta mult prea orgolioasă, fărămițată în puzderia de formațiuni ce-și revendică originile băsiste și întâietatea doctrinară. Dacă vor continua să se comporte precum copiii răzgâiați, în noiembrie vor fi spulberați de mașinăria de vot pesedistă aflată sub controlul lui Dragnea. Mai rămâne o speranță: PSD nu poate prosti decât propriul electorat. Dacă nu va câștiga prezidențialele din primul tur, nu mai are de unde lua voturi. Rezultatul de-acum, de 37 la sută, înseamnă, de fapt, mai puțin de 12 la sută din electorat. La o prezență masivă, de peste 70 la sută, PSD nu ar face nici 30 la sută. Problema rămâne la electoratul „deștept” și fandosit al dreptei: comentează mult și face puțin. Degeaba ne îmbățoșăm ori de câte ori se cântă „Deșteaptă-te, române!”: auzim, dar nu-nțelegem…
Ștefan RADU
gambetta a zis
PARDON! Mândria că eşti ceea ce eşti şi stima de sine sunt atribute ale demnităţii umane.