Pentru romanii de peste 30 de ani, notiunea de „cartela” are conotatii total neplacute. Readuce in memorie sfertul de piine la care aveam dreptul doar daca demonstram ca locuiesc in oras, de cei 20-30 de litri de combustibil necesari ca Dacia din parcare sa se miste cel mult prin judet (adunai cotele de pe trei luni ca sa pleci in concediu cu familia), iar despre brinza, unt si carne discutam doar in intimitate. Pentru copiii de astazi, asemenea povesti seamana cu amintirile bunicilor nostri, de pe vremea razboiului…
Din pacate, statisticile referitoare la situatia mondiala conduc spre concluzii dezastruoase. Saptamina trecuta, liderii G8 au analizat datele despre scumpirea alimentelor si energiei. Ghiftuiti la dineuri somptuoase, mai marii Occidentului n-au reusit sa ajunga la concluzii concrete. Poate si din cauza indigestiilor… Adevarul este ca ritmul de crestere a preturilor la alimente si energie provoaca frisoane majoritatii guvernelor din lumea asta. Se lanseaza indemnuri la dramuirea consumurilor individuale, la stoparea risipei, incit – uneori – am sentimentul ca m-am reintors in timp.
Prin ’88, lucram intr-un birou dintr-o intreprindere bacauana si sefii m-au desemnat responsabil cu intrerupatorul: trebuia sa am grija sa nu ramina becuri aprinse sau alti mici consumatori la sfirsitul programului. Daca venea vreun control si pilpiia vreun bec, ma alegeam cu o diminuare de salariu si o mustrare in fata colectivului… Acum ma astept – la experienta pe care deja o am! – sa fiu pus, in redactie, in aceeasi postura, de data aceasta pe criterii democratice si europene. Nu m-ar mira – daca va continua accentuarea crizei economice mondiale – sa primim cartele pentru unele alimente, iar circulatia autoturismelor personale sa fie limitata (poate unii isi mai amintesc: numerele pare in zilele cu sot, cele impare in zilele fara sot)…
In Romania, nimeni nu ia in serios avertismentele ce se aud prin marile cancelarii ale lumii. Pe principiul „ne vom descurca noi cumva!”, mergem inainte fara vreo strategie coerenta. Avem impresia ca mai rau de-atita nu se poate! Optimistii… ne-ar contrazice (dupa cum spune o veche anecdota). Fluxurile de stiri internationale sint pline de mari falimente, de reducerea drastica a activitatilor economice in SUA, Anglia sau Italia, dar in jurnalele televizate se prezinta doar fufele care fac topless la Mamaia si petrecerile lui Poponet. Despre faptul ca aproape o treime dintre germani au renuntat, din motive economice, la concediile de odihna din aceasta vara sau despre inchiderea a mii de fast-food-uri in Vest arareori se spune vreo vorba. Atitudinea mioritica a romanilor s-a transformat intr-un fel de resemnare bascalioasa care nu ofera perspective imbucuratoare. Ca doar – nu-i asa?! – „cit mai e cite ceva de furat”, „ce-or face altii, vom face si noi”… Ne-am descurcat vreo doua mii de ani, ne-om descurca si de-acum incolo!
Lasă un răspuns