Consilierii băcăuani se întrunesc astăzi într-o ședință ordinară pentru ultima oară în acest an, pentru a dezbate, în principal, bugetul de venituri și cheltuieli pe care se va putea baza administrația publică locală în 2005. Dincolo de aprobarea listei de investiții și a bugetului local pe anul viitor, aleșii băcăuani vor mai lua în discuție și o nouă modificare ce a intervenit în componența Consiliului Local după intrarea în Parlament, în urma alegerilor generale de la sfîrșitul lunii noiembrie, a democratului Liviu Miroșeanu. Locul fostului consilier democrat va fi luat de Adrian Popescu, primul supleant de pe listele cu care Partidul Democrat s-a prezentat la alegerile locale din luna iunie a acestui an. Tot astăzi, în atenția consilierilor locali va mai sta o nouă listă cu persoanele care vor putea beneficia de subvenții pentru transportul cu mijloacele de transport public în comun ale societății Transport Public SA, precum și acordarea unor subvenții financiare mai multor asociații și organizații non guvernamentale din municipiul Bacău pentru acoperirea unor cheltuieli de întreținere. Ședința va avea loc astăzi, de la ora 12.00, în sala mare a Consiliului Județean. (Elena SOLOMON)cia de
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.