În ziua de 26.10.2011, în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Buhoci au fost sesizați de către Mihai P., de 68 de ani din Bacău despre faptul că în jurul orei 15.30, persoane necunoscute au sustras un cazan de țuică din căruța fratelui său Dumitru P., în timp ce acesta se deplasa pe un drum satesc din satul Bijghir.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii i-au depistat în scurt timp pe Iacent B., de 22 de ani și Eduard B., de 28 de ani, ambii din comuna Buhoci.
Prejudiciul a fost recuperat.
În cauză s-a întocmit dosar penal.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.