~3 min lectură 17 comentarii

Deputat Ionel Palăr: ”Rușine, doamna Dăncilă! În timp ce vă plimbați cu bicicleta pe un kilometru de asfalt, județele Moldovei se zbat în praf și sărăcie”

Redacția Ziarul de Bacău

Vizita premierului Viorica Dăncilă pe șoseaua ocolitoare a municipiului Bacău, aflată în construcție, a fost „acoperită de ridicol”, susține deputatul liberal Ionel Palăr, pentru că încercarea de a strânge, „fără discernământ”,  puncte electorale nu rămâne fără urmări.
deputat pnl palar

În timp ce premierul Dăncilă se plimba cu bicicleta pe primul kilometru asfaltat din șoseaua de centură, zeci de șoferi stăteau la o coadă interminabilă, la intrarea în Bacău, dinspre București, în încercarea de a tranzita orașul. Cine trece prin Bacău știe că a devenit o adevărată aventură să parcurgi câțiva kilometri și este o obișnuință să stai la cozi cu orele.

Situația durează de câțiva ani, proiectul șoselei ocolitoare a orașului împlinește aproape un deceniu. În ultimii șapte ani, de când tot conduce România, PSD a tot amânat investiția și s-a încurcat în licitații cu parteneri îndoielnici, ceea ce a dus la apariția a noi și noi termene. Nu doamna Dăncilă, nu este un motiv de mare mândrie că, în 2019, șoseaua de centură abia capătă contur. Este o rușine că unul dintre cele mai mari orașe din Regiunea Nord-Est, amplasat pe singura arteră ce leagă Capitala cu Nordul Moldovei, este sufocat de trafic și aglomerație.

Este o rușine că șoseaua ocolitoare nu este nici acum gata și că doar seriozitatea constructorului a făcut posibil să vă dați cu bicicleta pe un kilometru de asfalt! Este o rușine că încercați să vorbiți despre primul kilometru de autostradă din Moldova, când, în fapt, vorbim despre o șosea de centură care, într-un viitor deloc cert, ar putea să facă parte și dintr-o autostradă pentru Moldova. Pentru că, doamna Dăncilă, Moldova nu are, dar vrea autostradă!

Și, pentru că nu are autostradă, Moldova se zbate în praf și sărăcie. Din Moldova istorică pleacă tinerii, pentru că nu au oportunități, firmele abia își trag sufletul, iar puținele care performează se izbesc de lipsa infrastructurii. Sub guvernarea PSD, județul Bacău a devenit al doilea cel mai sărac județ al țării, iar toată Regiunea Nord-Est este la coada clasamentelor europene, privind nivelul de trai.

Și ar mai trebui să vă mai fie rușine de ceva, doamna Dăncilă: continuați să împărțiți România în două! Ați mers pe șoseaua de centură și la primării PSD și ați recunoscut, astfel, că doar la primăriile PSD ați alocat fonduri. De ce nu ați mers cu bicicleta și pe drumurile neasfaltate sau pline de gropi ale județului, de ce nu v-ați oprit și la primăriile liberale care nu au primit nici acum banii pentru inundațiile din 2018? Poate că, dacă ați fi avut răgaz și pentru astea, ați fi simțit cu adevărat ceea ce trebuie. Rușine!

– sursa: comunicat de presă al deputatului Ionel Palăr.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

17
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    Gogu
    27 octombrie 2019, 12:34
    0

    În timp ce Iohanis se plimba prin Buc cu bicla si cu fasolele la vedere o țară întreagă se zbate în suferintă!!!!!!Ce zici la parerea de asta ???

    1. c
      ciuma rosie
      28 octombrie 2019, 05:28 răspuns pentru @Gogu
      0

      Presedintele nu investeste in infrastructura. Guvernul o face prin alocari bugetare si organizare de licitatii.

      1. A
        Asphalthospireu
        28 octombrie 2019, 07:25 răspuns pentru @ciuma rosie
        0

        Parca și Orban desemnatul a inaugurat lucrările la centura acum vreo 10 ani!!!! Memorie scurta în funcție de interese!!!!

      2. G
        Gogu
        28 octombrie 2019, 10:38 răspuns pentru @ciuma rosie
        0

        Presedintele e in capul listei desteptule in toate! Cel putin la noi in Romania

      3. G
        Gogu
        28 octombrie 2019, 10:41 răspuns pentru @ciuma rosie
        0

        Ala care se da presedinte la 5 ani ar trebui sa dea socoteala ptr matrapazlîcuri din Sibiu

      4. I
        Ionut
        29 octombrie 2019, 12:57 răspuns pentru @ciuma rosie
        0

        mai cuma rosie.. stricaciune mica.. ce spui tu acolo !!??

  2. M
    Marcel
    27 octombrie 2019, 12:56
    0

    Domnule Palar,cine a fost la conducerea Bacaului inainte de 2016?Chiar nu va e rusine?

    1. B
      BZ v M
      27 octombrie 2019, 14:42 răspuns pentru @Marcel
      0

      Nu ii este rusine, si o spun in calitate de nepesedist.

    2. S
      Shobolanul de cornicha
      28 octombrie 2019, 10:23 răspuns pentru @Marcel
      0

      Paia fost PSD-ul tot timpul la Consiliul Judetean.

  3. G
    Gogu
    27 octombrie 2019, 13:47
    0

    Cat tupeu are acest PeNibiL…ce ati facut voi ma in afara de dezastru?! Dupa astia se mai vede ceva ca ramane in urma…dupa voi doar dezastru…

  4. K
    Kross
    28 octombrie 2019, 06:39
    0

    In Romania de dupa 90 ,a progresat nesimtirea.De la tupeul unei personae care desi avea bani de un apartament,a vrut sa cumpere o rafinarie.Stim noi cine.Acum nesimtirea de a vrea sa preia conducere guvernului cu 17% din parlament,desi sunt altii care au 45%.Asta se numeste tiganeala!

    1. G
      Gogu
      28 octombrie 2019, 10:39 răspuns pentru @Kross
      0

      Corect

  5. G
    Gigi
    28 octombrie 2019, 10:35
    0

    Am impresia ca nu prea accepti critica!!!!nu m văzut comentariul critic afisat!!!Se pare ca daca iti ridicam osanale eram publicat!rusine sa ti fie perversiune!!!

  6. G
    Gogu
    28 octombrie 2019, 10:44
    0

    Se pare ca ăștia care o tin una si buna au in cap ceva ce nici porcii cu sau fara peste africană nu ar minca!!!! Chiar sunt spălați pe sfeclă fara circumvoluntiuni

  7. B
    Binomu
    28 octombrie 2019, 21:05
    0

    Pala vrei si tu o toacla sa te dai ?

  8. I
    Ionut
    29 octombrie 2019, 12:55
    0

    Ce m-as bucura sa fie Dancila presedinte!! Sa le o traga astora liberali si usr sau cum so r mai numi ei… nesimtiti care au fost la guvernare si nu au facut nimic. Au ascultat de cei de afara sa ne tina saraci si ne au tinut!! Acum cand vrem si noi sa avem un pic de bunastare ..cu eforturi enorme din partea guvernului .. vor sa vina astia sa ne aduca din nou la salarii de 200 euro. Ce imbecili .. Voi merge la vot si o sa votez tot PSD !! Nu se poate sa ne intoarcem iar la frica de somaj si saracie. SI ..palar asta.. un nimeni un puturos ca si iohanis ala.. al lor. ca si orban ..singurul parlamentar somer pe vremuri fara ocuparie cantaret la chitara.. ..greieras.. cri cri cri toamna gri… fara nici un dumnezeu.. bai oameni buni .. fiti intregi la mine si votati-va binele..nu raul!! si rasul lumii ..

  9. E
    Elena
    31 octombrie 2019, 17:51
    0

    Mă mir că nu va e rușine.Va mândriți cu Stavarache?Am văzut ce sunt liberalii!PNL=PDL ,adică cei care au închis spitale și au tăiat salariile!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.