~2 min lectură 1 comentariu

Deputaţii jurişti au dat raport negativ la propunerea lui Silviu Prigoană privind reglementarea prostituţiei

Redacția Ziarul de Bacău

Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, raport de respingere a propunerii de reglementare a activităţilor cu caracter sexual, iniţiată de deputatul PDL Silviu Prigoană. Raportul de respingere a fost votat cu 14 voturi pentru, un vot împotrivă şi trei abţineri.

La ieşirea din şedinţa Comisiei, deputatul PDL a declarat că nu s-au adus nici un fel de argumente pentru respingerea raportului, „doar s-a votat şi atât”.

Deputatul Silviu Prigoană a susţinut că nu este dezamăgit de rezultatul votului dat de deputaţii jurişti, dar şi-a exprimat surprinderea cu privire la faptul că preşedintele Comisiei, Daniel Buda, a afirmat că România nu e pregătită pentru asemenea lege.

Acesta a acuzat ipocrizia colegilor săi deputaţi. „Ipocrizia trăieşte lângă noi la fel ca şi prostituţia”, a spus Prigoană, care a anunţat că va reveni cu o nouă propunere legislativă privind incriminarea prostituţiei.

„Voi reveni cu o propunere legislativă de incriminare în Codul penal a prostituţiei. Adică, să se treacă înapoi ca infracţiune pentru că nu vreau să rămână nereglementată. Ori va fi infracţiune, ori va fi reglementată ca infracţiune şi cu asta basta! Adică Germania a avut acceaşi problemă până-n 2002, moment în care au reglementat chestiunea prostituţiei pentru că şi ei au avut aceleaşi probleme, de infracţionalitate, neplata taxelor înspre bugetele de sănătate şi mari probleme cu bolile venerice. O mare parte din bugetul României se duce în tratarea bolilor venerice, care, după lege, sunt gratuite”, a declarat deputatul PDL.

Despre votul din plen care va urma, Prigoană a spus că „dacă va fi vot secret cu bile, va trece”.

Raportul final al Comisiei juridice privind reglementarea activităţilor cu caracter sexual va fi înaintat plenului Camerei Deputaţilor, Cameră decizională în acest caz.

Senatul a respins, la începutul acestei luni, proiectul de lege privind legalizarea prostituţiei iniţiat de deputatul democrat-liberal.

Proiectul de lege prevede desfăşurarea activităţilor cu caracter sexual în condiţiile unei autorizări prealabile, pentru persoane care au împlinit 20 de ani şi sunt apte din punct de vedere medical. Acesta mai prevede că autorizaţia ar urma să fie emisă de primarii localităţilor, pe baza unui aviz emis de o structură specializate a MAI.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. c
    comentator
    13 aprilie 2011, 04:31
    0

    Inca putin si o sa ajungem ca Sodoma si Gomora! Atentie la ce va doriti!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.