~4 min lectură 0 comentarii

Deputatul Claudiu Ilișanu (PSD), mesaj de Ziua mondială a justiţiei sociale

Redacția Ziarul de Bacău

Deputatul Claudiu Ilișanu (PSD Bacău) a transmis un mesaj de Ziua mondială a justiţiei sociale, care este marcată, în fiecare an, pe 20 februarie.

„De Ziua mondială a justiţiei sociale, să nu uităm de importanţa incluziunii sociale, a coeziunii dintre diferitele grupuri etnice şi a echităţii pentru funcţionarea şi progresul fiecărei societăţi”, arată deputatul de Bacău.

Astăzi, 20 februarie, marcăm Ziua mondială a justiţiei sociale, stabilită în anul 2007 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. Aceasta promovează la nivel mondial demnitatea fiinţei umane, egalitatea de şanse şi bunăstarea la nivel social a tuturor persoanelor. Justiţia socială este premisa pentru stabilitate şi evoluţie în orice societate. Într-o lume dominată de interese economice, în care fiecare îşi prioritizează acţiunile de multe ori acţionând departe de spiritul echităţii sociale, numai promovarea unei societăţi juste poate să asigure respectarea tuturor drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor.

Trebuie să fie clar că fiecare persoană trebuie să beneficieze de aceleaşi oportunităţi, indiferent de vârstă, sex, etnie etc. Termenul de justiţiei socială a fost folosit pentru prima dată în anul 1840 de către teologul şi profesorul italian Luigi Taparelli, iniţial conceptul fiind utilizat în doctrina teologică. Ulterior însă, filosoful John Rawis a extins şi dezvoltat acest termen dincolo de sfera religioasă, el ajungând să desemneze un principiu bazat pe asigurarea libertăţilor fundamentale şi pe diminuarea sau eliminarea inegalităţilor existente între persoane. Deşi justiţia socială nu se bucură încă de aceeaşi aplicare în toate statele europene, se fac eforturi în cadrul politicilor europene pentru crearea unui cadru social în care incluziunea să aibă un rol esenţial în viaţa socială. Este clar că există discrepanţe în acest sens între statele bogate şi cele mai puţin dezvoltate. Coeziunea socială trebuie să fie una dintre priorităţile politicii europene pentru eliminarea diviziunii sociale. Europa are nevoie de stabilitate şi convergenţă, iar toate acestea se vor realiza prin strategii socioeconomice coerente şi cu impact în rândul societăţilor pentru combaterea nedreptăţii sociale în cadrul Uniunii, pentru prevenirea sărăciei, pentru o educaţie echitabilă, accesul la piaţa forţei de muncă, coeziune socială şi nediscriminare, sănătate şi echitate între generaţii.

Țara noastră îşi continuă progresul în ceea ce priveşte dezvoltarea unor politici eficace în aplicarea justiţiei sociale. Proiectele şi iniţiativele de creştere a salariilor, de sprijinire a persoanelor cu dizabilităţi, vârstnicilor, copiilor săraci, de promovare a respectului între grupurile etnice au fost şi sunt priorităţile noastre pentru reducerea discrepanţelor sociale şi pentru o viaţă economică şi socială mai bună pentru toţi cetăţenii români. Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale dezvoltă proiecte cu impact în ceea ce priveşte aplicarea justiţiei sociale precum „Măsuri destinate creşterii incluziunii sociale a persoanele vârstnice” şi “Îngrijirea informală în îngrijirea de lungă durată a persoanelor vârstnice – dezvoltarea de servicii-suport și scheme de finanțare” din cadrul Planului sectorial de cercetare-dezvoltare pentru perioada 2018-2020.

Toate acţiunile coaliţiei de guvernare urmăresc continuitatea în ceea ce priveşte creşterea economică, dezvoltare socială şi accesul tuturor pe piaţa de muncă şi în domeniul dezvoltării personale. Aceste aspecte sunt la fel de importante şi la nivel european. De aceea, România, din postura deţinerii preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, pune accentul pe solidarizare a tuturor statelor, coeziune şi acţiuni solide care să promoveze un spirit de echitate în Europa în domeniul dezvoltării şi al vieţii sociale. Ziua justiţiei sociale este deci ocazia potrivită de a reflecta asupra importanţei incluziunii, a egalităţii de şanse, a echităţii şi a dreptului la o viaţă socială pentru fiecare persoană.

– sursa: comunicat de presă

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.