~3 min lectură 3 comentarii

Deputatul Cristian Ichim: „Susțin educația juridică în școli!”

Gabi MIHAI

Deputatul USR PLUS Cristian Ichim a organizat duminică, împreună cu Asociația VeDem Just o sesiune de instruire pe tema educației juridice pentru cadrele didactice din mai multe școli din județ. Parlamentarul băcăuan susține că românii trebuie să cunoască legile țării, iar cea mai simplă cale pentru ca acest lucru să se întâmple este familiarizarea, încă de pe băncile școlii, cu principalele reglementări (legale, statutare și regulamentare) care se aplică în viața cotidiană. Iar pentru ca elevii să fie instruiți corect în acest sens, e nevoie ca în primul rând profesorii să știe tot ce este necesar în materie de drepturi și responsabilități.

M-a bucurat enorm prezența copleșitoare și interesul profesorilor. Aș vrea să îi mulțumesc pentru tot sprijinul domnului judecător Cristi Danileț, care este și autorul ghidului „Elevul și legea”, materialul de bază al cursului de azi. 

Ca cetățean, am un mare respect pentru punerea în aplicare a legislației. Înțeleg că avem nevoie de reguli ca să funcționăm ca o societate democratică și consider că toate legile țării trebuie cunoscute și respectate de toți cetățenii, căci nimeni nu poate invoca drept scuză necunoașterea legii. Îmi doresc ca legea să fie respectată, ceea ce constituie o condiție fundamentală pentru a avea și menține o democrație bazată pe libertate, respectarea drepturilor fiecăruia şi asumarea responsabilității

Prin activitatea mea în Parlamentul României, înțeleg foarte bine nevoia legiferării unor situații problematice, în special pentru a veni în ajutorul autorităților statului și al cetățeanului cu instrumente și măsuri clare. Totodată, sunt conștient de faptul că nu orice situație problematică se rezolvă prin scrierea și, ulterior, adoptarea unei noi legi. Sunt mult mai preocupat să mă asigur că legile existente sunt în primul rând cunoscute, apoi respectate și că, în general, implementarea lor nu este deficitară. 

Legislația românească prevede că începând cu vârsta de 14 ani orice cetățean răspunde penal şi contravențional pentru faptele sale. Ca părinte pentru cei trei băieți ai mei, am nevoie să știu că ei înțeleg responsabilitățile lor ca cetățeni în această țară. Am nevoie să știu că ei au acces la informația corectă despre drepturile și responsabilitățile lor în societate.

susține Cristian Ichim
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

3
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Andrei
    7 iunie 2021, 03:08
    0

    #mana caii Vizitiu a participat? Tare bine i-ar mai prinde….

  2. V
    Votantul
    7 iunie 2021, 08:40
    0

    Sustin si educatia civica in scoli. Ca sa nu mai ajunga toti ( ne)priceputii in parlament.

  3. r
    radu
    7 iunie 2021, 11:44
    0

    Deputatul Ichim „sustine” o idee. Nu stiu ce inseamna asat. Ma asteptam de la un deputat sa depuna un proiect de lege in acest sens. Sa-si foloseasca resursele puse la dispozitie (cabinet parlamentar) pentru a face un proiect de lege, pentru a studia impactul asupra elevului ( ce ore scoti ca sa bagi educatia juridica?) pentru a studia capacitatea asigurarii profesorilor pentru aceasta materie. Ma asteptam sa fi depus in comisii un proiect de programa pentru fiecare an de scoala…
    Insa nu, domnul deputat sustine! Orice o fi insemnand asta…

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.