Deputatul băcăuan Cristian Ichim (REPER) a avut o întâlnire cu medicii de familie din Bacău, pentru a discuta despre nemulțumirile lor. Conform parlamentarului, principala problemă cu care se confruntă aceștia este legată de spațiul destinat dispensarelor, constatând că Primăria Bacău nu investește pentru asigurarea unei funcționări optime.
„Medicii sunt nevoiți să consulte pacienții bolnavi în dispensare neconforme, creșterile salarizare din sănătate nu au ajuns și la ei, nu beneficiază de servicii medicale gratuite (așa cum e cazul personalului medical care lucrează în spitale), iar lista nemulțumirilor poate continua. În acest ritm, în câțiva ani se prevede o penurie de medici de familie. Și cine îi poate condamna?
În ceea ce privește spațiul destinat dispensarelor, trebuie să vorbim de o strategie pe termen lung pentru întreținerea lor, deoarece aceste spații sunt esențiale pentru sănătatea băcăuanilor. Atât medicii care acordă servicii medicale, cât și pacienții care primesc aceste servicii, au nevoie ca acestea să se ridice la standarde cât mai înalte. Unele cabinete medicale din mediul rural au ajuns să depășească cu mult starea de fapt a cabinetelor din mediul urban. Asta datorită faptului că primăriile comunale investesc în aceste spații, știu să atragă fonduri, dar nu și primăria orașului Bacău.
Reînnoiesc solicitarea către primarul Viziteu să sprijine medicii de familie și să nu mai ignore necesitățile lor. Altfel, urmările se vor vedea pe viitor. Stăruiesc să nu ajungem în acel punct în care medicii de familie, dezamăgiți de lipsa sprijinului primăriei, vor pleca din sistem, iar cei care vor ieși la pensie nu vor avea pe cine să lase în loc”, a declarat deputatul Cristian Ichim, în urma întrevederii cu medicii de familie.
Tot Inainte! a zis
cati din ei iau bani pe adeverinte?
Votantul a zis
Și uite asa Dinu Paturica lovește din nou. Rupt de grija medicilor, uita total de dreptul pacientilor. Dar asta e o poveste mai veche a „parlamentaurul” roman.
Toate se rezolva în Parlament, printr-o lege. Adică acolo unde e locul tău de munca. Dar e mai convenabil sa te faci ca muncesti și sa publici în presa un comunicat.
Asta înseamnă demagogie.
Ce se mai aude cu ANRE? Un raspuns? Nuu! Pai discuta cu Mircea Man vicepreședinte ANRE și membru USR. Încă o sinecura a celor mai corecți politicieni
Vladimir a zis
Mi este silă,nu vor să le plătim și curentul? Vai ce milă mă apucă, ăștia s de plâns?
Daniela a zis
Mor de râs,unde să plece din sistem, afară??? 😂😂😂😂vai de capul meu, păi ce să facă ăștia afară 😂😂,unde i mai bine ca in Românica? Trebuie profesioniști acolo,nu amorțițe din astea care așteaptă banii statului degeaba 🤮🤮🤮