• Skip to primary navigation
  • Skip to secondary navigation
  • Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Despre
  • Contact
  • Arhiva 2002-2008
  • Publicitate
  • Anunțuri în Ziarul de Bacău
  • Newsletter
  • Locuri de muncă

Ziarul de Bacău

Cotidian de știri și investigații

  • Top Story
  • Actualitate
  • Politică
  • Dosar
  • Economie
  • Educatie-Cultura
  • Expert
  • Foto Video
  • Anunțuri
Ești aici: Acasă / Top Story / Deputatul Ichim: România s-a angajat prin PNRR să instaleze 1.000 sisteme de monitorizare a vitezei, 300 radare mobile și 500 camere video, până în 2024

Deputatul Ichim: România s-a angajat prin PNRR să instaleze 1.000 sisteme de monitorizare a vitezei, 300 radare mobile și 500 camere video, până în 2024

Ziarul de Bacau 4 februarie 2022 2 comentarii

LikeShare

Deputatul Cristian Ichim (USR PLUS Bacău) a dat publicității o declarație referitoare la obligațiile pe care România și le-a asumat prin PNRR, pentru reducerea, până în 2030, cu 50% a deceselor survenite în urma accidentelor rutiere față de nivelurile din 2019.

„Pe hârtie e totul foarte bine conturat, dar în practică s-ar putea să avem probleme la respectarea termenelor”, a avertizat parlamentarul băcăuan:

PNRR reprezintă o oportunitate fantastică pentru România. Un tren venit la momentul potrivit și care nu a fost ratat.

Dar, din punctul meu de vedere, greul abia acum începe. Pentru că nu pot subestima capacitatea actualei coaliții de guvernare de a-și da cu stângul în dreptul sau de a sabota voit unele proiecte.

E nevoie de multă muncă și seriozitate pentru a realiza pachetul de siguranță rutieră din PNRR și de respectarea strictă a termenelor din planul de acțiune (managementul lucrărilor).

Pe hârtie e totul foarte bine conturat, dar în practică s-ar putea să avem probleme la respectarea termenelor.

Reformele pe care țara noastră s-a angajat să le facă din banii obținuți prin PNRR vor duce cu siguranță la un transport sustenabil.

Coaliția de guvernare trebuie să se mobilizeze cât mai repede și să elaboreze Noul Cod Rutier care vizează modificarea legislației privind siguranța rutieră (monitorizarea, asigurarea respectării regulilor și sancțiunile aplicabile pentru încălcarea normelor de siguranță rutieră).

Toate acestea sunt cuprinse în proiectul de lege pe care eu l-am depus în Parlament. Așadar, idei sunt. Ele trebuie doar adoptate și aplicate.

Noua legislație privind siguranța rutieră are ca obiectiv reducerea, până în 2030, cu 50% a deceselor survenite în urma accidentelor rutiere față de nivelurile din 2019.

Până în 2025 avem ca țintă reducerea cu 25% a numărului de victime ale accidentelor rutiere produse în fiecare an față de 2019.

Toste acestea pot fi realizate printr-un sistem de monitorizare a încălcărilor legislației rutiere prin mijloace automate (camere video pe care le-am propus în proiectul meu), revizuirea regulilor de circulație și sancțiuni mai mari pentru încălcarea legii.

Vor contribui la reducerea numărului accidentelor rutiere și cele 1.000 de sisteme de monitorizare a vitezei, 300 de radare mobile și 500 de camere video pentru înregistrarea automată a încălcărilor legislației rutiere.

Potrivit angajamentului pe care România și l-a asumat prin PNRR, acestea trebuie să fie instalate și funcționale până în 2024.

– Cristian Ichim, deputat USR PLUS Bacău
LikeShare

Din categoria: Politica, Top Story Etichete: codul rutier, Cristian Ichim, PNRR

Reader Interactions

Comentarii

  1. Votantul a zis

    4 februarie 2022 la ora 4:54 pm

    Cred ca în PNNR trebuia trecut realizare conditiilor de trai decente pentru locuitorii din mediul urbani si rural ai Romaniei. Alimentare cu apa rece și calda, asigurarea căldurii în locuințe, scoli și spitale , transport public decent, străzi asfaltate, parcări amenajate (chiar și plutitoare), egalitate de sanse (nu de gen) etc sunt necesități normale care le-am dori și în Bacău.
    Dar nu! Domnul deputat ne transmite, prin comunicate de presa, viziunea generala a domniei sale despre toate și nimic. Cu o exprimare copiată din „Scanteia” ne poarta prin reforma școlară și educațională, reforma sanitara și chiar judiciara. De 14 luni, de când reprezintă Bacăul în Parlamentul Romaniei, nu s- a implicat în rezolvarea problemelor locale.
    Azi, când vicele USR-ist il acuza pe primarul USR-ist de toate relele ( lipsa apa, concursuri aranjate, fraternizarea cu dusmanul și exilarea blogarasului), așteptam ca domnul deputat sa explice cum e cu lipsa apei, ce înseamnă predare parțială , recepție finala, cum se returnează garanția de buna execuție, de ce nu se respecta programul electoral, angajarea membrilor de partid în primărie și instituțiile subordonate, de ce spitalul municipal nu e funcțional, dar primim o noua promisiune despre CUM VA FI .
    La 30.000 lei/luna (indemnizatie + suma forfetara) poți visa la cai verzi pe pereți.

    Răspunde
  2. Ardei a zis

    5 februarie 2022 la ora 12:21 am

    Comunicare deficitara, minciuni prin ascunderea adevarului la toate nivelurile: CRAB, Primarie, CJ, fiecare arunca vina pe altcineva – tipic romanesc – nimeni nu pateste nimic, nu se lasa cu demisii, sanctiuni sau chiar puscarie pentru lucrari prost facute sau mult intarziate. Romania anilor 2022 este profund corupta, cei care ar trebui sa faca ceva sau sa-i controleze pe cei care ar trebui sa faca ceva sunt mituiti cu salarii babane, sporuri multe, pensionari la tinerete si pensii speciale. Cetatenii sunt in adormire, cei cu putere financiara si-au construit case prin imprejurimile orasului, au puturi si nu-i afecteaza tevile sparte. Cetatenii din oras, o mica parte le taraie ceva apa, restul accepta situatia. Tinerii si nu numai ei, cei mai curajosi, pleaca din tara. Cei ramasi plang dupa cei plecati, dau vina pe politicieni, pe care de fapt ei i-au ales si prin lipsa actiunilor civice, acestia (politicienii) au ajuns in asa hal de nesimtire, nepasare, caracter si calitate umana. Repetentii din clase au intrat si intra in politica, ca sa faca avere. Alta solutie nu au, au gasit aceasta cale, mituiesc, corup, ung si se gudura pe langa oricine trebuie ca sa-si atinga scopul. Nimeni nu protesteaza fizic, doar pe „net”, e comod si laș. Pana cand nu se ia atitudine nu se vor face schimbari majore in modul de lucru al administratiilor locale si centrale.
    Dupa 32 de ani se pare ca mimarea democratiei nu mai tine, politicienii nostri si-au aratat „valoarea”. Transparenta zero, empatie zero, caracter zero. Prostii sunt aburiti 2-3 saptamani inainte de alegeri, apoi 4 ani uitati, mintiti si batjocoriti.

    P.S. ZDBC, aveti sange in pompita sa publicati asta?

    Răspunde

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

Ultimele articole

Foto – Surpriză pentru copiii din Gârleni! De 1 iunie, Parohia și voluntarii din comună au adus bucurii celor mici

Noi probleme pe Autostrada A7 Moldova. Unul dintre constructori primește o prelungire de câteva luni pentru un lot

Doi pacienți, cu anevrism și infarct, transportați de la Bacău la Iași cu elicopterul SMURD

Anunț public

Bărbat din Bacău, prins beat și fără permis în timp ce conducea un moped prin comuna Roșiori

Accident cu 4 victime, între care un copil, la Hanul Măgura

Containere FDC angajează asistent manager – contabilitate primară – transporturi

5 mai 2023

Containere FDC angajează electricieni, sudori, tâmplari PVC

5 mai 2023

Locuri de muncă CONTAINERE FDC: sudor, lăcătuș confecții metalice, operator Abkant, electrician, instalator, vopsitor, tâmplar PVC, muncitor finisaje (parchet laminat, rigips), muncitor necalificat/semicalificat.

8 martie 2023

Locuri de muncă la SOMA Bacău: mecanic auto, sudor, șofer și lucrător operativ pentru autocompactoare

23 februarie 2023

Ultimele comentarii

  • cetatean la Doi pacienți, cu anevrism și infarct, transportați de la Bacău la Iași cu elicopterul SMURD
  • Srka la Video de colecție cu Bacăul, în anul 1961: „Blocuri moderne, aliniindu-se de-a lungul străzilor largi asfaltate”
  • Hriban desteptul la Doi pacienți, cu anevrism și infarct, transportați de la Bacău la Iași cu elicopterul SMURD
  • Elena la Video de colecție cu Bacăul, în anul 1961: „Blocuri moderne, aliniindu-se de-a lungul străzilor largi asfaltate”
  • Legionarul la VIDEO – ALERTĂ 112! Trei bagaje suspecte, pe o stradă din Bacău – UPDATE

Cabinet parlamentar

Linkuri sponsorizate

  • Credius – Credite Nevoi Personale – Aprobare Rapida
  • Nova – Energie Electrica si Gaze Naturale

Cabinete parlamentare PNL

Trafic Ziarul de Bacău · Copyright © 2023 · S.C. G&P News & Advertising S.R.L. · Știri mondene · Aghiuță · Presa Bacău