~2 min lectură 6 comentarii

Deputatul Mircea Fechet, despre propunerea de a interzice magazinele second-hand în centrul orașului: „Domnule primar, dacă vreți să căutați dușmani, nu îi veți găsi în antreprenori”

Gabi MIHAI

Deputatul Mircea Fechet, președinte al PNL Bacău, a reacționat la propunerile făcute de primar în Regulamentul de Arhitectură și Estetică Urbană. Liderul liberal consideră că interzicerea magazinelor second-hand este absurdă, aducând prejudicii antreprenorilor locali.

Inițial, m-am bucurat să văd un astfel de document pus în dezbatere publică, pe care îl folosesc și majoritatea orașelor europene civilizate. Doar că ulterior am remarcat Art. 82 care prevede ca „În Zona 1 – zona centrală – se interzic – activități de jocuri de noroc și pariuri, magazine de haine second-hand și servicii de amanetare și gaj”.

Domnul primar Lucian Stanciu Viziteu ar trebui să știe până la vremea aceasta că nu pornim lupte împotriva antreprenorilor atunci când aceștia sunt de bună credință și pot respecta un set de reguli. Sigur că e mai simplu să interzici, decât să încerci să reglementezi, dar nu asta e politica pe care o face PNL Bacău.

În plus, interzicerea magazinelor second-hand denotă cel puțin lipsă de informare despre beneficiile unui astfel de concept. Pe lângă faptul că oferă produse la prețuri accesibile pentru toate categoriile de cetățeni, hainele second-hand reprezintă o ramură a sustenabilității și a recircularității. Principiul reduce, reuse, recycle spune clar că prin refolosirea unor produse, reduci cantitatea de resurse folosite pentru crearea acestora și poluarea survenită în urma procesului de fabricare. Dar despre acestea, mai multe pot găsi autoritățile locale și la o simplă căutare pe Google.

În calitate de președinte al PNL Bacău, voi susține întotdeauna regulamentele menite să aducă o abordare unitară localităților, dar nu pot și nu voi fi niciodată de acord cu prevederi absurde, care par introduse de niște oameni care nu știu ce înseamnă administrație locală. Domnule primar, dacă vreți să căutați dușmani, nu îi veți găsi în antreprenori. Poate ar trebui să încercați mai aproape de dumneavoastră, pe la SSPM…

arată Mircea Fechet, într-un comunicat de presă.
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

6
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. O
    O bunică
    23 februarie 2022, 12:01
    0

    Corect, domnule Fechet! Aveți mare dreptate. Poate, până la urmă, o să priceapă şi domnul primar.

    1. S
      Silviu
      23 februarie 2022, 16:50 răspuns pentru @O bunică
      0

      Pai trebuia sa priceapă fechet sa nu susțină incompetentul la funcția de primar. Nu ei l-au facut primar? Ce dreptate sa aiba? Ala nu trebuia sa ajunga primar

  2. E
    Edi
    23 februarie 2022, 16:37
    0

    Domnu fechet nu dumneavoastra ati adus calamitatea asta asupra Bacăului?! Asa ca mucles bre nimicurilor.nu mai dati lectii ca voi sunteti cel mai mare rau. Nu ati facut nimic bun pt oras . Acu ii dai lectii lui viziteu dupa ce l-ati facut primar stiind ce e de capu lui si al usr. Nu sunteti buni decat sa criticati psd si Acu usr…asta e pnl bacau…nimic cu gura mare

  3. G
    Georgeta
    23 februarie 2022, 17:08
    0

    Primarul s-a inspirat chiar de la colegul domnului Feket, Ilie Bolojan. Aceasta masura a fost implementată la Oradea, din anul 2017.

  4. I
    IONUT
    23 februarie 2022, 18:31
    0

    Toată clasa politică este de vină pentru halul în care arată orașul ăsta! Vă rog să vă „scuipați” între voi și să lăsați prostimea în necazul ei! Mediul de afaceri local trebuie relansat în acest oraș cu second, păcănele, farmacii, amanet, blocuri noi, supermarket…

    1. V
      Veteranul
      24 februarie 2022, 16:18 răspuns pentru @IONUT
      0

      dar studiourile de video chat cui le lasati? Nu mai sunt useriste dornice de astfel de slujbe?

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.