– un scandal amoros a fost rezolvat intr-o familie cu furca si cutitul – o tinara si-a injunghiat tatal in piept cu un cutit, dupa ce acesta ar fi surprins-o facind sex cu un minor – tatal s-a napustit asupra fetei cu o furca, iar tinara i-a intors gestul cu un cutit de bucatarie care a ramas infipt in pieptul barbatului – victima a scapat cu viata si a ramas internata in spital
Ramona IONESCU, Stefan POPA
Un scandal intrafamilial era sa se transforme intr-o tragedie in satul Tisa Silvestri din comuna bacauana Odobesti. Scandalul a pornit de la niste reprosuri, iar Constantin B., in virsta de 68 de ani si-a atacat fiica cu furca. Scena s-a petrecut in bucataria locuintei, unde tinara ar fi fost surprinsa intretinind relatii sexuale cu un baiat de 17 ani. Dupa ce a fost intepata in mina, Ana R., 32 de ani, a luat un cutit de bucatarie si l-a injunghiat pe tatal ei in piept. „Politistii de la Sectia 6 Politie Rurala Traian au fost sesizati cu privire la incident si au inceput o ancheta la fata locului. Barbatul a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau unde a primit ingrijiri medicale. Pina la definitivarea cercetarilor, politistii au intocmit in acest caz un dosar penal pentru loviri sau alte violente, urmind ca in functie de numarul de zile de ingrijiri medicale sa se faca incadrarea juridica a faptei”, a spus inspectorul Narcisa Butnaru, purtator de cuvint la Inspectoratul de Politie Judetean Bacau.
Amorezii erau dezbracati goi pusca
Intreg scandalul ar fi pornit de la faptul ca femeia ar fi fost gasita de tata ei in pat, dezbracata, cu un baiat de 17 ani. Imediat ce s-a produs incidentul a fost anuntat si primarul comunei, Ionel Galatanu, care s-a dus la fata locului. „M-a sunat un cetatean din sat sa imi spuna de incident. M-am urcat in masina imediat si m-am dus acolo. Toti erau beti, tatal, mama, fiica. Mi-au zis ca au prins-o pe fata dezbracata cu un baiat de 17 ani, aflat din cite am inteles in plasament, la o familie. Tatal fetei avea o lama de cutit infipta in piept. Am sunat la Salvare, l-am pus pe barbat in masina si l-am dus pina in comuna Traian unde a fost preluat de o ambulanta”, a declarat Ionel Galateanu, primarul comunei Odobesti. El a precizat ca femeia agresoare si prinsa in flagrant a fost casatorita, are patru copii, dar a divortat din cauza problemelor cu alcoolul. Copiii au ramas in grija tatalui.
Protectia Copilului nu crede ca a existat raport sexual intre minor si acuzata
„In urma anchetei sociale derulate de noi pina in prezent, nu exista suspiciuni ca minorul ar fi intretinut relatii cu acuzata. Se confirma insa existenta unui conflict permanent intre tata si fiica, ambii cunoscuti ca si consumatori de bauturi alcoolice, cel dintii practicind adesea acuzatii la adresa fiicei cu privire la faptul ca aceasta ar aduce acasa diferite persoane pentru a intretine relatii sexuale. Ancheta continua insa pentru a fi clarificata situatia”, a spus Alina Iftode, purtator de cuvint DGASPC Bacau. In urma primelor cercetari s-a mai stabilit ca minorul se afla in plasament la sora femeii, ca baiatul are usoare probleme dar are discernamint.
Lasă un răspuns