FC Willy – FCM Bacău (teren „Șoimii-Willy, ora 17.30)
S-au întîlnit doar o singură dată, chiar în această vară, pe „Municipal”. Amicalul disputat cu ceva timp în urmă s-a încheiat la egalitate, 2-2. Acum, în urma împerecherii făcute de FRF, FC Willy va primi pe teren propriu replica celor de la FCM Bacău, în faza a 4-a a Cupei României. „Ne interesează această competiție pentru că altfel nu ne-am fi omorît să ne calificăm pînă în această fază. Va fi un meci greu, dar ne vom juca șansele noastre”, a precizat antrenorul Florin Pavel. „Fotbaliștii trebuie să înțeleagă că acest joc e important pentru cariera lor. Asta din pricina faptului că mare parte dintre ei sunt foarte tineri. Ca să-i motivez și mai mult, probabil că le voi anunța înainte de joc o primă specială”, a adăugat patronul „pinguinilor”, Vasile Păun. De la gazde vor absenta Mărănducă, Chișăreanu și Ursu, toți accidentați. Ca și FCM Bacău, FC Willy a obținut un punct în prima etapă, în deplasare. Cristi Popovici, tehnicianul FCM-ului, e conștient de faptul că duelul cu FC Willy nu va fi ușor. Tocmai și din acest motiv, „galben-albaștrii” au intrat în cantonament ieri după-amiază, luînd în serios acest joc. La FCM Bacău nu sunt probleme de efectiv, Cristi Popovici urmînd să trimită în teren cel mai bun „11”. Dincolo de miza jocului, pe margine va fi și un duel al antrenorilor. Foști colegi de echipă, atît la Aerostar cît și la FCM Bacău, Popovici și Pavel vor fi în această după-amiază adversari. Partida de pe „Șoimii-Willy” va începe la ora 17.30 și va fi condusă de o brigadă de arbitri alcătuită din: Ciprian Amarandei (Iași), Romeo Lungu și Ștefan Romulus (ambii din Buzău). Ca observator a fost desemnat Viorel Sălceanu din Pașcani.
S-au mai văzut
FCM II Bacău – Dunărea Galați (17.30, teren „Letea”)
Dacă prima echipă a FCM-ului joacă la Willy, „satelitul” evoluează pe teren propriu contra echipei de Liga a 2-a, Dunărea Galați. Cele două echipe s-au mai întîlnit, tot în Cupa României, formația antrenată de Gică Penoff eliminînd la vremea respectivă formația de la Dunăre. înaintea acestei confruntări, FCM II Bacău a terminat la egalitate, 0-0, pe teren propriu, cu Ceahlăul II, în timp ce Dunărea a pierdut acasă cu FC Botoșani. Antrenorul băcăuan nu-l va putea utiliza în acest joc pe întuneric, eliminat în prima etapă. Partida de pe „Letea” va fi condusă de o brigadă de arbitri alcătuită din: Iulian Andronache (Vaslui), Iulian Gligoraș și Lilioara Grămadă (ambii din Suceava). Observator va fi Cristi Rusu (Focșani).
(Cristi SAVA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.