Petre Grigoraș și-a introdus elevii în cantonament, la Slănic Moldova, de miercuri seara, așa cum a făcut-o și pentru prima etapă a campionatului, cu Unirea Focșani. Meciul cu Petrolul este unul important pentru el, numai și pentru faptul că a fost tehnicianul echipei rivale de sîmbătă, pentru jumătate de campionat, după care Oneștiul a renunțat la serviciile lui, deși mai avea contract încă un an. Din fericire pentru Grig, toți jucătorii sînt apți de joc și nici cu suspendări nu se confruntă antrenorul moineștean. „Atît timp cît voi fi eu aici, la Moinești, echipa va juca orice meci pe teren”, a ținut să spună Grigoraș, după ce i s-a adus la cunoștință istoria întîlnirilor dintre cele două echipe.
De partea cealaltă, antrenorul echipei favorite, FC Onești, nu părea deloc inhibat de întîlnirea de sîmbătă, fiind mai mult decît optimist în ceea ce privește rezultatul final. Lotul oneștean a intrat în cantonament de ieri, în localitate. Nici unul dintre fotbaliști nu este accidentat, mai mult, Cristian Constantin va putea fi folosit, el ispășindu-și etapa de suspendare. (Cristian BLĂNUȚĂ)
Lasă un răspuns