~2 min lectură 0 comentarii

Descinderi în Dărmănești și Dofteana după o bătaie în curtea unei firme din Slănic Moldova

Andra Juverdeanu

Patru bărbați, cu vârste între 26 și 59 de ani, sunt cercetați de polițiști după ce ar fi agresat un alt bărbat, într-un incident violent petrecut în curtea unui operator economic din Slănic Moldova. Oamenii legii au descins la locuințele suspecților pentru a strânge probe.

Foto arhivă

Pe data de 7 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Slănic Moldova, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Onești, au efectuat trei percheziții domiciliare în orașul Dărmănești și comuna Dofteana, într-un dosar penal ce vizează infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și lovirea sau alte violențe.

Potrivit anchetatorilor, în urma cercetărilor s-a stabilit că patru bărbați ar fi agresat fizic un alt bărbat, în vârstă de 45 de ani, în timp ce se aflau în curtea unei societăți comerciale din Slănic Moldova. Incidentul ar fi provocat și tulburarea ordinii publice.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și ridicat mai multe mijloace materiale de probă, necesare continuării anchetei.

La acțiune au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al IPJ Bacău, precum și jandarmi.

Cercetările sunt în desfășurare pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.