• cei mai mulți dintre ei își iau permisul auto abia la a treia sau a patra încercare
Săptămîna aceasta a fost una de foc pentru cîțiva jurnaliști și pentru foști colegi de breaslă. Și aceasta nu pentru că au documentat anchete sofisticate sau au scris reportaje explozive. Piatra de încercare s-a numit examenul auto. Deși cînd este vorba de aflat cele mai ascunse secrete sau de depistat anumite nereguli, penița jurnaliștilor este ascuțită, cînd vine vorba despre examenul pentru permisul auto, majoritatea se pierd ca în prima zi de școală. Reporterul „Ziarului de Bacău” Mirela Romaneț a muncit pentru bietul permis de șofat precum Sisif. A muncit e un fel de-a spune, pentru că Mirela s-a încăpățînat luni la rînd să creadă că poate lua „sala” fără să învețe, doar frunzărind legislația. Primele două confruntări le-a avut cu vechiul Cod Rutier, pe care l-a „fentat” cu 21 de puncte și, ulterior, cu 20 de puncte. Parcă aflînd de perseverența Mirelei, mai marii Ministerului de Interne au decis să schimbe Codul rutier. Colega noastră a abordat la fel de frontal și noul regulament. Prima confruntare, primul dezastru: 16 puncte! Motivul? Nici nu se putea unul mai simplu: examenul a avut loc într-o zi de marți! Ajutorul divin a întîrziat și el: deși i-a umplut de parale pe cerșătorii care mișunau pe lîngă sala de examinare, norocul nu a putut fi convins să apară.
Chiar dacă nu a milostivit nici un aurolac, în aceeași zi, colega noastră Cezara Duță a dat lovitura: a luat „sala” și carnetul de conducere, din prima încercare. Secretul? pur și simplu, a învățat. Cezara rămîne, însă, doar excepția care să confirme regula, pentru că unui alt coleg de-al nostru, Eduard Cucu, tainele codului rutier i-au rămas multă vreme necunoscute și abia din a patra încercare a reușit să treacă de testul scris. Să revenim, însă, la Mirela Romaneț. Ea s-a decis, într-un sfîrșit, să se apuce serios de treabă și să trateze cu respect norma rutieră. Efectele nu au întîrziat să apară: în această săptămînă, Mirela Romaneț a trecut testul teoretic cu 26 de puncte din 26 posibile și a devenit șoferiță cu acte în regulă.
Și, în timp ce coșmarul s-a terminat pentru ea – dar a început pentru participanții la trafic -, un fost coleg al nostru, Claudiu Boangiu, actualul purtător de cuvînt de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bacău, tinde să-i calce pe urme. Chiar dacă a lăsat condeiul pe „vorbe”, Claudiu Boangiu demonstrează că este, pe fond, un veritabil ziarist: el a picat „sala” în această săptămînă și nu este la prima experiență de acest fel. „În 1991, pe cînd eram la școala militară, am mai încercat să îmi iau carnetul, pentru categoriile B, C și E. Prima dată am picat sala, a doua oară am trecut testul teroetic, dar am căzut la poligon. Aveam mîna în ghips”, încearcă să găsească o explicație Cludiu. Deși nu-i place postura de șofer și nici nu are mașină, el s-a lăsat convins că a devenit o necesitate să-și ia carnet. S-a prezentat la examen, dar nenorocitul ăsta de Cod rutier a mai făcut o victimă jurnalistică. „Nu am avut timp să învăț. M-am prezentat la examen să văd cum e, iar tura viitoare voi fi pregătit”, și-a motivat eșecul Claudiu Boangiu. În timpul școlii de șoferi, Poe a aflat că viteza a doua este fantastică, iar la 40 de kilometri pe oră i se moaie genunchii. Avînd-o pe Mirela șca model de perseverență, Claudiu nu este speriat. Îl invităm pe la redacție să-i împărtășim din tainele pe care cu greu le-am descoperit și noi. Un lucru e sigur: dacă pe toți practica îi omoară, pentru breasla noastră teoria este cea care ne pune bețe în roate. (Claudiu TĂNĂSESCU, Nicoleta BICHESCU)
Lasă un răspuns