Sebastian Pintilie, elevul de clasa a XI-a de la Colegiul „Vasile Alecsandri” din Bacău, implicat în accidentul care a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, a reușit, în ciuda tragediei prin care a trecut, să obțină mențiunea a treia la Olimpiada Națională de Biologie. Tânărul a cerut să fie externat, deși suferise mai multe răni și o fractură de mandibulă pentru a putea participa totuși la examen. El a reușit astfel să se califice și la barajul pentru lotul internațional, de altfel visul său.
„Este o împlinire a visului său și o reprezentație extraordinară pentru întreg liceul, greu încercat de această cumpănă prin care trece. Este și o împlinire a ceea ce spunea Miron Costin: „Se nasc și la Moldova oameni”, a declarat prof.Călin Boambă, directorul Colegiului „Vasile Alecsandri”. De altfel, instituția de învățământ are cinci elevi care s-au calificat la faza națională la Biologie. Este și anul cu cei mai mulți olimpici din istoria instituției, 40.
Din păcate, din tot lotul de elevi, doar trei au ajuns să susțină examenul, doi ajungând cu bine la Oradea, cu mașinile personale și Sebastian, care a cerut să fie externat.
Reamintim, în urma accidentului care a avut loc în apropiere de Cluj, șoferul, profesorul însoțitor și 9 elevi au ajuns la spital cu traumatisme grave.
dany a zis
Hai acasa ca te asteapta primaru la poze.
Cristi a zis
Felicitări acestui copil pt tenacitatea si îndârjirea de care a dat dovadă. Sa speram ca autoritățile locale nu-l vor transforma in subiect de propaganda.
Felicitări încă odata!!!
P.s. dl primar Mocheta dacă vrei să faci poze cu el, ia exemplul acestui elev.. nu s-a plâns, nu s-a văitat, ba chiar în cele mai grele condiții tot și-a îndeplinit misiunea si și-a văzut visul împlinit….
Stai un pic ca visul tau nu e să fii primar, visul tau e să incasezi!!!!