Scandalul declansat pe tema indemnizatiilor pentru mame a pornit de la niste premize gresite. Una din acestea ar fi ca statul ar trebui sa plateasca un concediu de maternitate de doi ani.
Gresit. Statul a oferit un bonus cu scopul de a creste natalitatea. In mod normal, statul nu era obligat sa decida acordarea unui soi de ajutor mamelor care cresc copiii in primii doi ani.
O alta premiza partial gresita a fost ca valoarea acestui bonus ar trebui sa fie proportionala cu veniturile mamei, deci cu contributia platita de aceasta la bugetul asigurarilor de sanatate. E partial gresita pentru ca procentul de 85 la suta din salariu este monstruos in unele cazuri. Contributia la bugetul asigurarilor sociale este platita si de barbati, care, in general, nu nasc. Iar bugetul asigurarilor sociale plateste, in general, pensiile, ajutoarele de deces, tratamentul balnear si este alimentat, in special, din contributiile firmelor. Ar fi o greseala sa credem ca acel procent micut oprit din salariu poate alimenta acest buget; o mai mare greseala ar fi sa presupunem ca o mama cu salariu de zeci de milioane poate contribui in 20 de ani, sa zicem, cu suma preconizata a fi primita in cei doi ani de concediu, suma reprezentind 85 la suta din venituri.
O alta premiza gresita, care a fost transformata intr-o decizie a instantei, ar fi ca banii sint pentru copil si nu pentru mama, deci, daca nasti doi copii, trebuie sa primesti doua indemnizatii. Iar este gresit: pentru copii sint alocatiile; indemnizatia reprezinta un ajutor din partea statului in scopul asigurarii unui minim nivel de trai mamei.
ady a zis
corect!