Ce nota ia un elev care este prins copiind? Nota 1, eventual si un sut in fund! Ce nota ar trebui sa primeasca profesorii care s-au prefacut ca pun intrebari desi le citeau de pe fituici scoase la imprimanta de sefii Inspectoratului Scolar?
Am asistat vineri la o mascarada numita „dezbatere” in care profesori atent selectionati, care aveau in buzunare fituici cu intrebari primite de la inspectoratul scolar s-au intilnit cu un secretar de stat de la Ministerul Educatiei pentru a discuta Legea Invatamintului.
Jenant, jenant, jenant. De trei ori jenant! In anul de gratie 2011, la doua decenii de la caderea comunismului, un inspector scolar general infiletat politic in scaun, cu aspiratii catre Primaria Bacau, organizeaza o mascarada care intrece pina si „dezbaterile” organizate inainte de 1989! Si totul pentru a „da bine” in fata Ministerului.
Dupa ce presa locala si blogurile au dezvaluit faptul ca intrebarile puse de participantii la dezbatere fusesera stabilite cu zile inainte de Inspectoratul Scolar, mai-marii institutiei au inceput sa acuze ca este vorba de o manipulare a mass-media, in ciuda faptului ca au fost publicate fotografii cu biletele cu intrebari.
Mai mult, cei de la inspectorat au inceput sa faca presiuni asupra unora dintre bloggerii care au dezvaluit mascarada. Cristian Ghinghes, cunoscut pentru blogul Kristofer93.com, a fost amenintat ca-si va pierde functia din cadrul Consiliului Judetean al Elevilor si a fost „sfatuit” sa nu mai scrie despre Inspectoratul Scolar Judetean Bacau.
Este trist daca oamenii care ar trebui, teoretic, sa aiba grija de calitatea invatamintului bacauan apeleaza la astfel de amenintari doar pentru a-si ascunde incompetenta. Daca la astfel de lucruri se preteaza oamenii care, teoretic, sint cei mai „luminati” din invatamint, nu trebuie sa ne mai miram ce timpenii fac cei mai putin invatati!
cadru didactic a zis
Felicitari,domnule Bibire.Dureros de adevarat.