Despre puterea sacrificiului

Dumnezeu-Fiul s-a sacrificat pe cruce pentru mintuirea sufletelor noastre si iertarea pacatelor. Gestul sau divin se marturiseste prin prea-plinul dragostei fata de oameni pentru a-i salva din pacatul ancestral si a-i inalta la virtutile dumnezeesti prin jertfa de Sine. Iar maretia jertfei se masoara dupa aceea a lucrului jertfit.
Astazi, intreaga crestinatate romaneasca praznuieste, alaturi de toti fratii ei de credinta de pretutindeni, Invierea Domnului cea din veac. Rastignit a fost, si El a invins moartea. Este triumful binelui asupra raului, un triumf care ne lumineaza calea si ne indruma faptele de peste doua mii de ani. Cu suspine, cu lacrimi, cu bucurii si impliniri, fiindca „nu poate fi vorba de jertfa decit atunci cind ai ceva de jertfit”. Sa ne deschidem, asadar, sufletele spre Cel care a venit sa ne daruiasca mintuirea si viata vesnica, rostind cu intreaga fiinta cuvintele sacre incarcate de simbolul credintei celei adevarate: Hristos a Inviat!.
Despre sacrificiu, ca mod de vietuire si pilda de daruire, s-au scris multe si in felurite chipuri, fiind asociat faptelor placute lui Dumnezeu, dar si oamenilor. Multe se faptuiesc, dar putine sint pe masura trebuintelor noastre de fiecare zi, astfel ca sensurile lor sint deturnate de la valorile consacrate de credinta. „De cite ori cineva se jertfeste pentru altii, poti fi sigur ca pretuieste mai mult decit ei” spunea, cindva, un scriitor celebru in epoca. O cugetare cu temeiuri la fel de actuale, dar asumata in scopuri ce se abat de la spiritul dogmei crestine, transformindu-se astfel in fariseism. Ne-o demonstreaza in primul rind atitudinea ce ne domina clipa de clipa, avind chipul politicienilor nostri de astazi si argumentul faptelor lor. Caci intre declaratii, intentii si realitati „…e-o cale-atit de lunga…!” – spre a-l cita pe poetul national. Pacea, linistea, armonia, iubirea, increderea, cinstea coboare asupra voastra – ne invrednicea stapinul cerurilor si al pamintului – spre a va bucura din plin de ele marturisindu-va astfel credinta si iubirea fata de Mine. Invierea din aceasta seara e un prilej pentru acestea. De a ne dovedi noua insine ca sinceritatea, bunatatea, loialitatea nu sint doar vorbe-n vint care sa se rosteasca la anumite prilejuri si-apoi sa fie retrimise in uitare. Sa fim noi insine, lepadati de rautati, de interese meschine, de minciuna si prefacatorie. Sarbatoarea Pastelui e, in acelasi timp, un prilej ce ofera sansa lepadarii de pacatele mindriei, lacomiei, rivnirii la lucruri nepermise. Dihonia sa dispara dintre oamenii politici, care nu stiu alta decit a se amagi pe ei insisi, dar si pe noi insine, cu promisiuni mincinoase facute turmei pastorite, pe care apoi o abandoneaza spre a-si savura cistigurile necinstite si nemeritate; de imagine, de demnitati nemeritate, de bogatii amagitoare.
Miracolul schimbarii, al purificarii intru credinta, demnitate si onoare se afla in noi insine, trebuie doar sa credem in el si sa-l scoatem la lumina. Pentru ca sintem, putem fi stapini pe gindurile, faptele si actiunile noastre. Ceea ce se intimpla astazi, acum, in lumea romaneasca, alcatuieste o imagine ce trebuie schimbata, primenita intru binele comun. Iubiti-va ca fratii, ne indeamna Marturisitorul, si ale voastre vor fi toate darurile lumii acesteia. Sarbatoarea Invierii e un prilej pentru fiecare de a da chip si forma indemnului divin.
Hristos a Inviat!