Cazurile de suicid au, din punct de vedere psihologic, două cauze majore: medicale și sociale. „O persoană ajunge în pragul sinuciderii pentru că suferă de o boală psihică – schizofrenie, depresii profunde ori alte afecțiuni de natură psihică, ori pentru că, pur și simplu, nu mai găsește soluții la problemele zilnice. Există și o a treia categorie de sinucideri, cele înregistrate la copii de pînă în 10 ani. Aici este însă vorba de imitație sau curiozitate. Copilul vrea să afle, de exemplu, ce simți atunci cînd iei un pumn de medicamente”, susține doctorul în psihologie Iustinian Turcu. Cele mai dese sînt încercările de sinucidere cu medicamente. „Sînt foarte comode și nu necesită un curaj deosebit. Apoi, există destul de multe persoane, care nici nu vor să moară, ci doar să atragă atenția asupra lor. Am avut destul de mulți pacienți care mi-au mărturisit că au sperat să fie găsiți și salvați după ce au luat o supradoză de medicamente. Poate și de aceea o caracteristică a celor care încearcă să se sinucidă cu medicamente e faptul că nu lasă nici un bilet, pe cînd cei care se spînzură, care se aruncă pe feresatră sau în fața trenului, lasă aproape întotodeauna un bilet în care-și explică gestul. Mie mi se pare destul de dubioasă o sinucidere prin spînzurare, de exemplu, în care nu există un bilet”, a continuat Turcu. Există și cazuri inexplicabile, din punct de vedere psihologioc. Iustinian Turcu recunoaște că „în cariera mea am avut vreo două – trei cazuri care ieșeau din orice tipar psihologic. Un tip mi-a spus, după ce a încercat să se spînzure, că, pur și simplu, nu a avut nici un motiv să o facă, dar totul a fost ca o iluminare”. Cît privește posibilitatea de recidivă, aceasta este aproape nulă în cazul celor care, prima dată, au încercat să-și pună capăt zilelor cu ajutorul medicamentelor. Nu același lucru se poate spune despre oamenii care vor să se sinucidă prin spînzurare sau prin aruncare în fața trenului. Aceștia încearcă să se omoare pînă reușesc. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns