Ziua Mondiala a Sanatatii, celebrata in fiecare an pe 7 aprilie, nu va trece nemarcata in Bacau. Cu ocazia acestei zile, asistentii medicali din judet au ales sa dezbata, la sfirsit de saptamina, problema toxicomaniei, una care si la nivel local devine din ce in ce mai acuta. In acest sens, vineri, 8 aprilie, cu incepere de la ora 10.00, membrii filialei bacauane a Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania (OAMMR) se vor intruni la Onesti, la Casa de Cultura, unde va avea loc un simpozion pe temele „Rezistenta la antimicrobiene” si „Responsabilitatea factorilor locali privind toxicomaniile”. A doua zi, in Bacau, in Sala de Conferinte a Spitalului Judetean de Urgenta, de la ora 8.30, asistentii medicali au ocazia de a participa la cursul „Toxicodependenta – impact social, aspecte medicale, consecinte juridice” in cadrul caruia vor sustine prelegeri reprezentanti ai Sectiei ATI-Toxicologie de la Spitalul Floreasca din Bucuresti. „Asistentul medical se loveste des de tot felul de aspecte. Am ales aceste subiecte, pe marginea temei toxicodependenta, pentru ca nici Bacaul nu duce lipsa de astfel de probleme. Mai mult, ele au inceput sa se manifeste tot mai des in ultima perioada, atit in rindul copiilor – scolari cit si al adultilor”, a spus Minodora Chicea, presedintele OAMMR Bacau. (M. Rotaru)
Lasă un răspuns