Eroare gravă!
Evoluția materială a omenirii de-a lungul timpului a dus la involuție spirituală și decădere în stări haotice și conflictuale, regionale ori între state. Existența diferențelor între rasele umane pe Terra a dus la diferențe încă de neînlăturat între regiunile și popoarele care populează globul terestru și, de aici, conflictele continue sub masca unor motive puerile, cînd, de fapt, se urmăresc resurse naturale și poziții geostrategice.
Continentul nord-american, de la granița cu Mexicul pînă în Alaska, sau Lumea Nouă, cum mai este cunoscut în istorie, este populat de urmașii emigranților din vechea Europă, fugiți din calea unor persecuții religioase sau în goană după miracolul pămînturilor virgine de peste Atlantic. Greutățile din noile teritorii i-au obligat pe europeni să devină inventivi și practici, urmașii lor păstrînd aceste însușiri de bază. Războaiele de secesiune și de independență au coagulat populațiile eterogene, dînd naștere unui stat tînăr și viguros, cu personalități de marcă și legi pe măsură. Cu timpul, s-au adăugat și populații de pe alte continente, care au găsit aici condiții suficiente de afirmare.
Istoria popoarelor, la fel ca și viața individului, cunoaște etape de dezvoltare de la naștere, tinerețe, maturitate și decădere. SUA se află în perioada maturității spre decădere. Ființînd ca singură superputere economică și militară, acest apogeu duce la acțiuni de jandarm mondial, de dictat împotriva altor popoare care se află în inferioritate militară.
Faptul că rușii au probleme de refacere economică și militară după fenomenul Gorbaciov le dă posibilitatea lui Bush și alor săi să intervină în forță împotriva unor state sau regimuri care nu le sînt pe plac. Se eludează Carta Națiunilor Unite. Cu toate că inspectorii internaționali nu au găsit arme de nimicire în masă în Irak, acesta a fost invadat de armatele coaliției ad-hoc, război care a dus la paralizia Europei, Franța, Germania și Rusia opunîndu-se intervenției militare „de ochii lumii”.
Eroarea președintelui Bush și a premierului britanic, care au acționat premeditat, a dus la un război fără învinși și învingători, pentru că dictatorul Saddam putea fi redus la tăcere prin alte mijloace. Bombele sofisticate lansate din aer și de pe apă nu pe dictator au căzut, ci pe irakienii de rînd, care nu aveau decît vina că au fost blagosloviți cu asemenea satrap.
Președintele american a mizat pe rivalitatea dintre șiiți și șuniți, dar, ca în toate cazurile, la durere cele două comunități religioase s-au unit împotriva agresorului, armata de ocupație pierzînd mai mulți luptători de la declararea încheierii războiului decît în perioada războiului propriu-zis.
Pasul greșit al strategilor americani a dus la exacerbarea terorismului internațional, Spania suferind în aceeași zi de „11” ceea ce a dovedit că același creier a gîndit masacrul unor nevinovați ca și cel al „Gemenelor” din SUA. La violență s-a răspuns cu violență, cu sînge pentru sînge, și asta pentru că un președinte american, neputîndu-se remarca pe plan intern, a încercat s-o facă prin invazie. Nu s-a ținut seama că pentru arab a muri pentru cauza țării este un act religios, superior actului de ocupație al pușcașului străin.
Din 1990, SUA fac un joc periculos pentru pacea planetei și chiar pentru siguranța americanilor la ei acasă. Tendința de dominație a unora se izbește de dorința de libertate a altora, ori în condițiile actuale Irakul tinde să devină un Vietnam, unde, cu toate bombele lor cu napalm, americanii au fost nevoiți să se retragă. Viața are aceeași valoare pe toată planeta, iar sîngele vărsat cere răzbunare, constituind un prilej nesperat pentru teroriști să se unească și să lovească peste tot. Povestea cu Osama ben Laden și Organizația teroristă Al-Quaeeda începe să devină o găselniță la știrile de seară, pentru că este de neconceput ca cele mai instruite servicii de spionaj din lume, ajutate de sateliți spion geostaționari care pot fotografia și un cățeluș rătăcit în munți, să nu știe unde se află „spaima Americii”. Se pare că americanii întrețin acest subiect de telenovelă pentru a mai putea motiva într-un fel prezența acolo unde nu sînt doriți.
Goliatul american ar trebui să revadă istoria păstorului David cu a sa praștie și nu i-ar strica să citească poezia lui Tudor Arghezi cu șoarecele care a pătruns în stupul firavelor albine. (Jan NEGRU)
Lasă un răspuns