Extinderea U.E., din luna mai 2004, cu încă 10 noi membri, va duce la implicații economice majore, atît Uniunii Europene ca bloc comercial, dar mai ales statelor ce vor adera.
Presiunile sistemice de aderare sînt legate de gradul de dezvoltare diferit al țărilor cu economie de tranziție cu care se va lărgi organizația suprastatală. O amprentă puternică asupra viitorului acestor țări va depinde de faptul că nivelul veniturilor pe cap de locuitor sînt variate și scăzute, de la un stat la altul, în raport cu țările din U.E., Letonia avînd cel mai mic P.I.B. pe locuitor raportat la nivelul Uniunii, de 32,3% față de Cipru, care în 2001 a înregistrat cel mai ridicat P.I.B. pe locuitor, de 88,5%.
Între blocul celor 10 state și blocul vestic, diferențele de standarde de viață vor exercita presiuni majore și temeri privind migrația forței de muncă ieftină din răsărit către Occident. Pentru crearea noii piețe unice se vor înregistra constrîngeri legislative, în vederea armonizării legislației noilor veniți cu legislația Uniunii.
Decalajele economice, structurale și instituționale, pînă la alinierea la standardele occidentale, vor duce la dispute aprige privind dezvoltarea ulterioară a comerțului U.E. spre țările în cauză.
Problemele create de șomajul dublu în cele 10 țări față de U.E. vor crea presiuni politice și sociale majore și nu sînt excluse mișcări sindicale de amploare postintegrare.
Politica U.E. privind forța de muncă a noilor veniți va duce la o regionalizare a industriilor, țărilor răsăritene li se vor repartiza industrii intensive cu forță de muncă ieftină, nucleul existent păstrîndu-și forța de muncă înalt calificată, racolînd și de la statele nou-venite materie cenușie. Această ajustare, prin diferențiere a forței de muncă, va duce la distribuția inegală a veniturilor și, de aici, la subminarea efectelor comerciale ce se doresc prin extindere.
Agricultura celor 10 state va înregistra regrese datorită decalajelor de productivitate și numărului de persoane active din această ramură economică, fapt ce va duce la mari deficite în balanțele comerciale, creîndu-se neînțelegeri și discordie.
Înlăturarea barierelor comerciale va genera asimetrii în dezvoltarea viitoare a noilor veniți și dispute, fie ele comerciale ori diplomatice.
Aderarea la moneda unică europeană va produce o creștere majoră a prețurilor, ce va antrena convulsii sociale pe termen scurt.
Economiile țărilor ce se vor integra și care nu se vor putea adapta exigențelor comunitare vor deveni perdante, cu tot influxul de monedă europeană.
Dezvoltarea și tradiția industrială va duce la constrîngeri din cauza barierelor tehnice între Est și Vest.
Obligația conformării standardelor U.E. va ridica semnificativ costurile de aderare.
Guvernanții români țin sub obroc negocierile de aderare ale României, faptă culpabilă, pentru că cetățeanul trebuie să cunoască termenii și condițiile în care se negociază pentru a înțelege cîștigul, dar și constrîngerile care vor fi impuse.
Estimările unor institute occidentale prevăd că recuperarea decalajelor dintre U.E. și noile țări membre vor dispărea între 10 și 30 de ani.
Privitor la România, specialiștii străini prevăd, în situația aderării la U.E. în anul 2007, ca P.I.B.-ul pe cap de locuitor în 2015 se va situa doar la o treime din media Uniunii Europene.
Așadar, chiar în eventualitatea primirii în Europa lărgită, în posibilul an 2007, România nu va deveni statul bunăstării generale, trebuind să treacă secole de trudă proprie pentru a atinge nivelul de trai occidental. Dacă ei nu vor mai progresa. Cu industria și agricultura noastră nu putem concura decît doar cu Albania, iar pentru a deveni oieri într-o Europă mare nu trebuie să ne căciulim. Avem tradiție. (Jan NEGRU)
Lasă un răspuns