Superministerul integrării europene
Istoria literaturii romăne este marcată și de personalitatea lui Titu Maiorescu, cu a sa formulă „artă pentru artă”, adică scrisul din plăcerea de a scrie, fără o anume temă. Criticii săi i-au aplicat eticheta „formelor fără fond”, cu toate că Guvernul Romăniei nu-i suprapopulat cu miniștri moldoveni, ba, din contra, este bănuit de ideea Maiorescului.
Pentru a le oferi cîrcotașilor de occidentali un exemplu de elevi ascultători și perseverenți întru hîrtie de integrare, cloșca guvernamentală a clocit un supraou (nu din ferma Tărtășeștiului), din care a ieșit un superminister al integrării.
Actul de naștere este semnat de premier și alți patru martori la minune. Astfel, prin Hotărîrea nr. 402/23 martie 2004 privind organizarea și funcționarea Ministerului Integrării Europene a văzut lumina zilei și va vedea luminoasele clădiri ale U.E. ditamai voinicul din poveste, supradezvoltat, slujit de 300 de curteni, bașca 500 de consilieri pentru integrare, fără a pune la număr demnitarii și cabinetele miniștrilor. De notat că acest megaminister este unul de sinteză, cum s-ar zice de finețuri pentru tras concluzii; de muncit, să muncească celelalte ministere implicate în aventura integrării europene în trepte.
În atribuțiile principale abundă fraze alambicate și sofisticate, fără logică, fiindcă „examinează sub aspectul compatibilității cu reglementările comunitare la solicitarea Departamentului pentru relații cu Parlamentul, propunerile legislative, în vederea formulării punctului de vedere al Guvernului asupra acestora”. Textul nu lasă să se înțeleagă ale cui sînt propunerile legislative pentru ca onor Guvernul să-și exprime un punct de vedere: ale ministerelor, ale parlamentarilor, sau ale comisiilor parlamentare? Dacă sînt ale ministerelor, Guvernul își dă cu stîngul în dreptul prin nou-înființatul minister. Dacă vin din interiorul Parlamentului, are Guvernul îndrăzneala și competența să facă observații?
O prevedere, de dragul propagandei, arată că uriașul minister, împreună cu ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și locale, după caz, organizează acțiuni pentru familiarizarea opiniei publice din țară cu efectele procesului de aderare. Așadar, i se va explica lui moș Ion ce binefaceri va avea, cînd se va putea, dar nu se va sufla nimic despre faptul că totul va fi planificat și nu va mai putea cultiva după capul lui ce crede de cuviință că îi este necesar în gospodărie.
O prevedere seacă ne asigură că ministerul cu pricina va coordona implementarea politicii naționale de dezvoltare regională pe ansamblul țării, pe regiuni și zone, ceea ce înseamnă că țara se va zona pe regiuni. Pe cînd Regiunea Autonomă Maghiară? Avînd în vedere că economia a fost practic distrusă, sarcina este sisifică pentru că țara a suferit mai mult ca după cel de al -II-lea război mondial. O altă sarcină este de realizare a obiectivelor de coeziune economică și socială, în scopul diminuări decalajelor în dezvoltarea regiunilor și zonelor țării, al întăririi capacității competitive a fiecărei regiuni. Dacă n-ar fi tristă, prevederea ar fi rizibilă atîta timp cît Ardealul și Banatul au permanent un dinte împotriva Bucureștiului. Cum va arăta coeziunea socială între Banat și Moldova?
La art.3, pct.14, lit.”g” din actul normativ figurează o prevedere care va fi greu de explicat romănilor, precum că urmărește și colaborează cu Ministerul Afacerilor Externe procesul de reformă a instituțiilor și politicilor Uniunii Europene și propune măsurile care decurg din acestea pentru autoritățile romăne. Cum s-ar zice, Sovromurile din perioada stalinistă a Romăniei erau simple înjghebări sovieto-romăne. Păi dacă tot ne aruncăm cu capul înainte și ochii închiși, există un parlament european, n-ar fi bun un guvern al Statelor Unite ale Europei și un guvernator cu skepsis pentru Romănia să scoată țara din mizerie? (Jean NEGRU)
Lasă un răspuns