Diferențe substanțiale între ce primesc pe masă pacienții spitalelor publice și cei din penitenciare. Deși o alimentație sănătoasă este vitală pentru recuperarea unui pacient, pentru hrana acestuia statul acordă între 10 și 15 lei pe zi, în funcție de afecțiune.
„Majoritatea bolnavilor se încadrează la regim alimentar normal cu norma de 10 lei pe zi pentru trei mese. Dimineața le este asigurată bolnavilor o masă compusă din ceai, pâine, unt sau margarină, brânză, gem. La prânz o ciorbă și un felul doi, care în principiu conține și carne, dacă nu sunt alte opțiuni ale pacienților, iar seara un fel principal”, explică Mirela Romaneț, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Dar, nu toți pacienții acceptă mâncarea primită în spital, mulți reclamând că este săracă în ingrediente. „Oamenii nu consumă, preferă să le aducă aparţinătorii de mâncare. Apoi, avem două cateogrii de hrană: una pentru personalul medical, alta pentru pacienţi, evident, cea din urmă nu e la fel de bună. Spitalele ar trebui obligate să diversifice alimentaţia, dar ele dau la grămadă aceeaşi mâncare tuturor pacienţilor”, a explicat Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP), citat de Adevărul.
Copiii, tinerii, mamele din centrele maternale, la fel ca și persoanele adulte, vârstnicii și persoanele cu dizabilități din centrele Direcției de asistență socială au o normă de hrană mai mare, de 16,6 lei pe zi. Banii nu sunt mulți, dar, „acoperă costurile pentru achiziționarea alimentelor din categoria celor de bază, legume, fructe, necesare pentru pregătirea hranei zilnice, inclusiv gustări între mese. Totodată, se respectă conținutul caloric zilnic, ținând cont de vârsta, preferințele alimentare și nevoile speciale de hrană ale beneficiarilor”, explică Dana Țâțaru, director al DGASPC Bacău.
Deținuții, mai bine hrăniți
Prin comparație cu aceste categorii, cei peste 450 de deținuți de la Penitenciarul Bacău au o normă de 6 lei pe zi, la care se mai adaugă suplimentar bani în funcție de starea de sănătate, regimul de detenție sau activitățile desfășurate în penitenciar. Prin comparație cu pacienții din spitale, deținuții au parte de mai multe carne în meniul zilnic.
„Hrănirea persoanelor private de libertate se face prin alocarea de hrană preparată, pe bază de norme de hrană specifice, cu încadrare în baremul caloric minim și maxim al fiecărei norme de hrană în parte. Deținuții au dreptul la trei mese pe zi, servite în porții individualizate. Aceste meniuri conțin carne la masa de prânz și cea de seară”, explică comisarul de penitenciare Adrian Novac, purtător de cuvânt.
Norma de hrană a deținuților a crescut chiar anul acesta, valoarea sa dublându-se. În plus, unele penitenciare au și terenuri agricole sau gospodării, produsele rezultate fiind destinate exclusiv consumului intern. Dar, statul cheltuie mult mai mult pentru fiecare zi de încarcerare. Potrivit unui raport al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru întreținerea unui deținut, statul a cheltuit anul trecut peste 3.700 de lei pe lună. Dacă se exclud cheltuielile de personal, costul mediu lunar per deținut a fost, în 2017, de 1.000 de lei. Aici sunt incluse mesele zilnice, chetuielile curente de funcționare, cheltuielile cu personalul și contribuțiile pe care tot statul le achită pentru CASS, circa 100 de lei lunar per deținut.
Nebo a zis
Sunt convins ca, daca nu se facea referendumul si catedrala, numai somon fume si vita kobe se manca prin spitale. Dar, din cauza nenilor aia rai cu barbi, managerii bine intentionati din spitale se descurca si ei cum pot. In cel mai bun caz, recomanda si ei, dezinteresat, o clinica privata in care se mananca mai bine.