Un grup de 23 de detinuti de la Scoala Nationala de Pregatire a Agentilor de Penitenciare Tirgu Ocna (SNPAP) a fost joi, 17 aprilie, intr-un pelerinaj la slujba de la Manastirea „Sfintul Sava”, din comuna Berzunti, pentru pregatirea si intimpinarea Saptaminii Patimilor si a Sarbatorilor Pascale. „In acest pelerinaj, cele 23 de persoane private de libertate aflate in custodia institutiei noastre au fost insotite de catre colegii nostri, din cadrul Biroului Educatie si Asistenta Psihosociala. Cei 23 isi executa pedeapsa in regim deschis si semideschis si sint prezenti in fiecare duminica la slujbele oficiate in unitate de catre preotul unitatii, Florin Smarandi. Activitatile religioase premergatoare Sfintelor Pasti desfasurate pina in prezent, continuind cu Deniile si culminind cu Slujba Inviere, sint toate coordonate si oficiate de parintele Smarandi. Astfel de activitati au o importanta deosebita pentru persoanele private de libertate asistate in unitatea noastra si sint menite sa le apropie sufletele de credinta si, in final, sa le corecteze comportamentul”, a declarat subcomisarul Gabriel Lazarescu, purtator de cuvint al SNPAP Tirgu Ocna. Manastirea „Sf. Sava”, situata pe drumul Bacau-Onesti, a fost ctitorita de sihastrul Sava in secolul al XVII-lea. Actuala biserica a fost construita de catre ieromonahii Varlaam si Vasile, restaurata in 1929 si reinfiintata in 1990, cu hramul „Schimbarea la fata”. (Romulus Dan BUSNEA)
Detinutii de la Tirgu Ocna, in pelerinaj la manastiri
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.