Deținuții din Banca Transilvania, profesori în consumul de droguri

• ei au învățat în Penitenciar tot ce se poate despre consumul și traficul de stupefiante • deținutele arau privite de gardieni în timp ce făceau duș • cînd au ajuns la București, au aflat că sînt acuzați de crime și trafic de droguri

Două femei și un bărbat, inculpați în dosarul Banca Transilvania, toți foști funcționari ai băncii, care au stat în arest opt luni, la poliție și în Penitenciarul Bacău, au acceptat să ne povestească cum e viața dincolo de gratii. Multe dintre istorisirile lor sînt de-a dreptul șocante, aproape de necrezut. În pușcărie, deținuții au învățat tot ce se poate despre consumul și traficul de droguri. Deținutele, în timp ce fac duș, le oferă, fără voie, gardienilor din arestul poliției, un spectacol incitant. Cei trei inculpați au preferat să nu spună tot, conștienți că, la un moment dat, s-ar putea întoarce în pușcărie. De teamă, una dintre interlocutoare ne-a cerut să-i dăm doar niște inițiale de circumstanță.

I-am văzut luni la rînd, cu cătușele la mîini. Privirea adesea inexpresivă, uneori bîntuită de tristețe, nu i-a lăsat niciodată pe cei din jur să pătrundă dincolo de aparențe. Soții, soțiile, părinții, copiii prezenți în sala de judecată au fost tot atîtea argumente pentru a-și ascunde tragedia pe care o trăiesc. Milionari în dolari sau oameni care, pentru o bucată de pîine, nu au crîcnit la solicitările șefilor, inculpații din dosarul Banca Transilvania au trecut de la extazul unei poziții sociale la agonia de dincolo de gratii. Judecătorii sînt singurii în măsură să spună cine a fost, de fapt, vinovat pentru devalizarea cu 160 de miliarde de lei a Băncii Transilvania. Oricine își poate imagina, însă, că este traumatizant pentru un funcționar bancar să ajungă peste noapte după gratii. Au fostarestați după 12 ore de interogatoriu, la Parchet. Au aflat că pe numele lor a fost emis mandat de arestare și că vor fi conduși la arestul Poliției. Vestea a căzut ca un trăznet. Au fost băgați în dubele poliției și duși în arestul poliției. „Ne-au dezbrăcat pînă la piele și ne-au luat ciorapii și sutienele. Mai tîrziu am înțeles că așa este procedura și că atunci cînd capeți statutul de arestat preventiv nu trebuie să ai nimic asupra ta cu care să-ți poți pune capăt zilelor”, povestește Simona Moroca, fosta juristă a Băncii Transilvania.

„Ne-au luat curelele și șireturile de la pantofi și de la haine”, spune și Eduard Colos. După șocul veștii că vor sta după gratii, a urmat cel al arestului poliției. „Mizerie cumplită, miros insuportabil, încăperi fără ferestre, paturile suprapuse. Păturile erau atît de murdare, încît ne puneam hainele pe noi să avem cît mai puțin contact cu ele cînd dormeam. Sau cînd încercam să dormim”, își amintește și R.B.

Timp de aproape o săptămînă nu au avut nici un contact cu lumea exterioară. Au stat îmbrăcați în hainele pe care le purtau în momentul în care au fost arestați și s-au pietptănat cu degetele. „Nu aveam absolut nimic. Nici măcar un pieptăn, un pix, nici ziare, nici hîrtie igienică. Am aflat după aceea că în arest aceste lucruri erau permise pentru toți ceilalți, numai pentru noi cei care eram cu Parchetul Național Anticorupție (PNA) nu era voie. Nici nu voiau gardienii să vorbească cu noi. Tremurau cu toți pentru că PNA-ul abia se înființase și trăiau cu impresia că noi sîntem o bandă de tîlhari, care am încărcat în camioane 160 de miliarde de lei și le-am împărțit între noi. Abia pe la sfîrșitul săptămînii unuia dintre gardieni i s-a făcut milă și ne-a dat o hîrtie igienică. După cîteva termene în instanță au înțeles că nu sîntem extratereștri și că se pot purta omenește cu noi”, spune, încă sfîrșită, Simona Moroca.

Ofițerii de la PNA, primul contact cu lumea

Prima vizită, după cîteva zile năucitoare în care nu au avut nici o veste despre ce se întîmplă dincolo de gratii, a fost cu ofițerii care lucrau la PNA. „A fost cel mai greu moment pe care l-am trăit în toată acea perioadă. Nu aveam nici o informație și au mai venit și ăștia, chipurile să ne întrebe de familii, pe care să le anunțe despre starea noastră. De fapt, ei veniseră să se informeze despre averile noastre și au fost extrem de uluiți cînd au realizat că de fapt nu aveau pe ce să ne pună sechestru. Parcă nu le venea să creadă că eu nu am apartament, ca atîtea mii de tineri din țara asta. Nu au avut pe ce pune sechestru și ăsta este un lucru despre care nu prea vorbește PNA-ul. Apoi a venit avocatul nostru, domnul Ghioc, care ne-a povestit că abia atunci a obținut aprobare să vorbească cu noi”, își amintește Eduard Colos. Vizita avocatului a fost ca o gură de oxigen. Arestații au aflat au aflat că au voie să primească ziare, vizite și pachete, hrană, haine și lenjerie de acasă.

„Au fost două săptămîni de groază, în caream simțit că ne-au testat. Au vrut să vadă cum reacționăm în stare de disperare. Cel mai greu a fost cu cei dragi. Cînd au venit prima dată la mine, a fost cumplit. Apoi s-au obișnuit și ei, și eu”, a adăugat R.B. „Totul te sfărîma din punct de vedere uman: faptul că eram acolo, că nu puteam merge, că nu puteai citi un ziar în primele zile, că făceai baie cu program. Absolut totul”, vine cu amănunte și Ioana Moroca.

La ora 5,00, în arestul Poliției se dă trezirea. Pînă la ora șapte este program de baie, în care ai voie să te speli pe față și pe dinți și să-ți faci nevoile la toaletă. Pentru necesități fiziologice, programul este strict: se iese „cu camera”, de două ori pe zi. Dacă nu mai poți, ai voie să bați în ușă și să spui ce vrei. Dar nu prea des, să nu superi gardienii. Baia arată jalnic: chiuveta este, de fapt, un jgheab ca pentru animale, din beton. „Deasupra e o țeavă găurită în mai multe locuri, prin care țîșnea apa pe care ți-o reglau gardienii de la un robinet aflat în afara încăperii. Apoi urma programul de curățenie în camere. La ora 7,00 venea cineva în camere să vadă dacă sîntem toți. Urma masa: dimineața, pîine goală și un fel de apă colorată, îndulcită. La prînz, ciorbă. O zeamă lungă în care se vedea cîte un cartof și pe care ar fi trebuit s-o mîncăm cu o lingură din care au tăiat coada și nu mai a rămas decît căușul”, spune Colos. „Nu ne-a venit să credem cînd le-am văzut prima dată. Am refuzat pur și simplu să le folosim. În primul rînd de scîrbă, dar și pentru că ni se părea prea înjositor. Pînă am primit veselă de acasă am sorbit ciorba direct din vase. De altfel, în primele zile, nici nu am putut mînca”, precizează R.B.

Cei trei oameni din fața mea încep apoi să ma ignore și să enumere felurile de mîncare pe care le primeau: cartofi, varză, destul de rar fasole sau orez. Primele pachete pe care le-au primit cu mîncare de acasă au fost un adevărat festin. „Deși aveam drept la vorbitor, veneau ai noștri și înghețau în frig cîte trei-patru ore pînă să le dea voie să ne vadă. Numai vinerea era zi de pachete și, pînă le ajungea rîndul, le trecea os prin os. De multe ori au fost, au stat cîte jumătate de zi și nici măcar nu au fost primiți. Am aflat lucrul ăsta după ce-am ieșit”, spun acum cei trei foști funcționari bancari care au trecut prin experiența pușcăriei.

Dușul femeilor din arest, un prilej pentru o vizionare pe gratis a unui spectacol pentru adulți

Tot o dată pe săptămînă, inculpații din arest au voie să facă un duș, după ce se înscriu pe o listă, toate persoanele din cameră. Dușul e tot o țeavă din care țîșnește apă, reglată la temperatura pe care o credeau de cuviință gardienii de la un robinet situat în afara încăperii. Ușa de la baie este prevăzută cu un vizor pentru supravehgere. Lucru de înțeles, în condițiile în care vreunul dintre arestați ar fi avut vreun gînd sinistru să-și pună capăt zilelor. În perete, din construcție, mai există un alt punct de supraveghere, despre care, în special femeile, au aflat mult mai tîrziu. „Părea un fel de dulăpior metalic pe perete. De fapt, acolo era o gaură în perete, ca un fel de pîlnie cu deschiderea mai mare în baie, și prin care gardienii priveau femeile care făceau duș. Prima dată cînd am văzut ochiul gardianului chiar în vizor, nu mi-a venit să cred. De atunci am acoperit vizorul cu hîrtie igienică”, spune R.B.

„Gardienii pur și simplu stătau și ne priveau cînd făceam duș. A fost cea mai cumplită senzație de umilință pe care am trăit-o vreodată. Sentimentele erau foarte complexe: de furie, de neputință, de indignare, dar, mai ales, de degradare umană. Pentru că pe arest nu sînt decît gardieni bărbați”, aproape că se aud vorbele Simonei Moroca.

După ce i-au cunoscut mai bine pe inculpații din Dosarul Transilvania, gardienii din arest și-au schimbat comportamentul. „Au început să ne încălzească ciorba pe care o primeam de acasă, ne răspundeau la salut, iar cînd am plecat din arestul poliției în Penitenciar, ne-au sărutat mîna. Pentru noi a fost semnalul suprem că am intrat în rîndul oamenilor normali. Au fost și gardieni cărora nu avem că să le reproșăm”, a spus Moroca.

Transferul în Penitenciar a echivalat cu o condamnare

„A fost un șoc pentru toți. Toți trăiam cu speranța că se vor finaliza cercetările penale și că vom fi eliberați și judecați în stare de libertate. Nu ne așteptam să fim transferați în penitenciar”, își amintește Eduard Colos. Transferurile din arest către penitenciar se fac în zilele de marți și joi. „Am avut proces într-o miercuri, și a doua zi ne-au dus la penitenciar. Primele am plecat noi, fetele. Ne-au încărcat cu tot cu bagaje în dube și ne-au dus la penitenciar. Am ajuns într-o cameră, cu toate sacoșele după noi, a venit șeful de secție, ne-a identificat și ne-au dus în celule”, zice R.B. Asta după ce le-au fost controlate toate sacoșele și le-au fost oprite treningurile și orice fel de haine cu care ar fi putut evada. „Din punct de vedere psihic, pentru mine transferul în penitenciar a semănat cu o condamnare. Mi-aș fi dorit, la fel ca toată lumea, să stau în trening, pentru că este mai comod. Nu s-a putut. Primul lucru pe care l-am făcut cînd am intrat în celulă a fost să cer regulamentul de ordine interioară. Acolo scrie că ai voie cu trening pentru activitățile sportive. Am cerut treningul, dar mi s-a spus că, atunci cînd voi face activități sportive, îl voi primi. Tot acolo mai scrie că aveai voie la un palton, la două costume, la fustă. Dar era numai pe perete pentru că, în realitate, în Penitenciar nu ai decît obligații”, completează fosta juristă.

În primele trei săptămîni, inculpații din dosarul Banca Transilvania au fost în perioada de carantină, în care s-au acomodat cu regimul de penitenciar. Într-o cameră cu 30 de paturi au fost înghesuiți 54 de bărbați. Femeile au stat 16 pe opt paturi. „Nu-i o regulă să stai claie peste grămadă. Depinde de cît de multă «marfă» este adusă din arest. Ori numai din grupul nostru eram aproape 30 de oameni. Am fost „cazați” la un loc cu cei de drept comun, dar nu au fost conflicte între noi. Nici ei nu se îngrămădeau să intre în vorbă cu noi, și nici noi nu le căutam compania”, își aduc aminte fostele funcționare ale băncii.

Condițiile de cazare din Penitenciar, net superioare celor din arest

Cea mai mare supriză au avut-o cînd au văzut condițiile de cazare din celule. Și, dacă se mai nimerea ca șefa de cameră să fie și o femeie care știa ce înseamnă curățenia, se putea locui în condiții cît de cît umane. „Mai ales băile ne-au încîntat. Au băi separate la fiecare cameră, dar și baie comună. Noi le-am folosit pe cele din camere. Au gresie, faianță, instalații de duș, totul este nou și bine întreținut. Camerele sînt renovate și chiar mîncarea este mai bună. Dimineața mai vedeam în farfurie și cîte un biscuit, margarină sauo bucățică e brînză. Cei care erau la regim, primeau chiar și ouă. Seara, mai făceau macaroane. Numai că totul este gătit cu grăsime. Dacă nu primești pachete de acasă, supraviețuiești cu ceea ce primești de mîncare de acolo, dar, dacă ești sănătos, te îmbolnăvești de stomac. Dacă ești bolnav, mori”, spun cei trei. Cel mai greu le-a fost să ia legătura cu familiile și avocații. „Am aflat apoi destul de tîrziu că nici avocații nu au avut voie să vorbească cu noi. Avocatul meu a avut aprobare de vorbitor de cinci ori și a reușit să intre de trei ori. Fără nici un fel de explicații. Gardienii din Penitenciar sînt mult mai răi decît cei din arest. Pentru ei, noi eram deja condamnați”, spune R.B.

Cu timpul, inculpații au primit și dreptul de vorbitor. O sală imensă, cu o masă lată de doi metri, despărțită în mijloc de un paravan înalt. Oamenii se așează față în față și încep să urle unii la alții, pentru că altfel nu se aud. În încăpere sînt cîteva zeci de persoane, care încearcă să se înțeleagă cu cei de dincolo de paravan. Și, dacă se nimerește și un grup de țigănci care vorbesc mult, tare și pe limba lor, o asemenea vizită devine inutilă. „Există și mese la care poți să stai față în față la vizită. Trebuia să faci cerere pentru asta, am făcut, dar nu ne-au aprobat niciodată. Cică trebuie să te evidențiezi. N-am înțeles nici acum ce-a fi trebuit să fac, pentru că grupul nostru a fost cel mai liniștit. Noi nu eram deținuți de drept comun sau recidiviști, care să facem scandal și greutăți gardienilor”, spun cei trei.

În închisorile din București au învățat totul despre droguri

În luna martie au fost transferați la două închisori din București, pentru un termen la Curtea Supremă de Justiție. Femeile au fost duse la Penitenciarul Rahova, iar bărbații, la Jilava. Cînd au plecat din Bacău, li s-a spus să-și pregătească toate bagajele. Nu au avut voie să-și lase nimic la Bacău, deși au cerut acest lucru. Au primit niște saci de rafie, în care să-și înghesuie toate bagajele. Drumul pînă la București a fost cumplit: au mers, pe un ger de crăpau pietrele, înghesuiți într-un camion complet neîncălzit, separat în două. În primul tronson au fost închesuiți bărbații, la un loc cu deținuți de drept comun transferați la alte penitenciare de pe drum. În celalată parte, femeile au stat în niște cuști de tablă, în care era o bancă tot de tablă. Cușca nu avea dimensiuni mai mari de 80 pe 50 de centimetri și în ea au fost înghesuite cîte trei femei. „Făceam cu rîndul. Una stătea în picioare și două stăteau pe bancă. Așa am mers timp de zece ore. Și era și întuneric beznă. Era frig, noi eram îmbrăcate subțire pentru că nu ne-au dat voie să ne îmbrăcăm gros, iar bagajele erau în remorcă, sigilate. Am avut noroc că, pe traseu, camionul a mai făcut vreo două opriri la penitenciarele din drum, pentru a mai lăsa din deținuți. Așa ne-am putut duce și noi la toaletă”, își amintesc femeile.

Ajunse la Rahova, ele au avut sentimentul că se reîntorc în arestul din Bacău. Închisoarea arăta la fel de deplorabil. Era un frig cumplit. Și, pentru ca totul să fie apocaliptic, pe dispoziția de transfer figurau ca fiind acuzați de tot felul de grozăvenii. „Cînd ne-au identificat, ne-au întrebat și de ce sîntem acuzați. Eu cu ochii mei am văzut că pe foie în dreptul meu era trecut «trafic de droguri»”, spune Ioana Moroca.

„Mie doar mi-au spus, eu nu am văzut foaia, că acolo scria că aș fi acuzat de omor deosebit de grav. Cel puțin fetele au avut noroc că au stat împreună în camere. Dar noi, bărbații, la Jilava, am fost separați, fiecare într-o altă cameră. Cel mai greu ne-a fost că am avut bagajele puse toate la un loc și, în momentul în care ne-au separat, fiecare a luat cîte o geantă cu ce s-a nimerit. La mine s-a nimerit mai toată vesela, ceva cașcaval, cîteva conserve și țigări. Cea mai mare parte a mîncării a rămas la Dorinel Popa în geantă. Nu știu ce-a avut Ciprian Stanciu în geantă, dar am aflat că în cîteva zile i-au furat ceilalți deținuți tot ce avea”, spune Eduard Colos. Femeile au fost duse toate într-o cameră și primele lucruri pe care le-au asigurat au fost țigările și cafeaua. „Acestea sînt cele mai de preț într-o închisoare. În prima noapte, obosite, am adormit fără să ne mai gîndim prea mult și ne-au cotrobăit prin genți și ne-au înjumătățit porțiile de țigări și de cafea. Din noaptea următoare, am dormit cu ele băgate într-un hanorac, pe care l-am îmbrăcat. Din 16 cîte eram în cameră, zece erau condamnate pentru trafic de droguri, erau țigănci și toate erau recidiviste. Am învățat despre stupefiante mai mult decît polițiștii”, spun cele două femei. „Și eu am învățat tot ce se putea despre droguri. Cît am stat acolo, trei săptămîni, am descoperit că sînt nu mai puțin de 140 de feluri de Extazy”, spune Eduard Colos, fost moderator de credite.

La puțin timp după ce s-au întors în Bacău au fost eliberați

La trei zile după ce s-au întors în Bacău, la curtea de Apel s-a judecat recursul înaintat de avocatul Ghioc împotriva deciziei Tribunalului de prelungire a arestării. Au avut cîștig de cauză și femeile au fost eliberate. Dintre ele a mai rămas în penitenciar doar fosta directoare, Carmen Negoiță. Eliberarea lui Colos a venit cîteva zile mai tîrziu. Confruntați cu lumea reală, după perioada de adaptare, acum sînt cu toții în degringoladă. Își privesc viitorul cu realism. „Nimeni nu ne va mai angaja în sistemul bancar. În afară de Cristina Hermeziu, care lucrează la aceeași firmă la care lucra și înainte de arestare, niciunul dintre noi nu a reușit să-și găsească ceva de lucru. Vom fi bucuroși dacă ne vom mai găsi de lucru în orice domeniu. Dar nu cred. Chiar dacă, să presupunem, cineva ar avea încredere în noi să ne angajeze, se va gîndi la cum va fi judecat de partenerii de afaceri și va da înapoi. Ne va refuza probabil elegant, așa cum s-a întîmplat deja, și ne va spune că ne va contacta cînd se va ivi ceva pentru noi. Iar noi știm ce înseamnă acest lucru. Nu ne facem iluzii”, încheie mărturisirile cele trei „gulere albe” care au trecut prin iadul arestului preventiv. (Mirela ROMANEȚ)

pe raster

„Am învățat o deținută să scrie”

Simona Moroca, fosta juristă a Băncii Transilvania, a apucat în timpul arestului preventiv să învețe pe una dintre deținute să scrie. Ei i s-a făcut milă de femeia care apela întotdeauna la ele ca să-i scrie scrisorile pentru acasă. „Am întrebat-o dacă nu vrea să învețe să le scrie singură și, încet-încet, am învățat-o alfabetul. Mi-a trecut timpul mai ușor. Și am simțit că sînt utilă. Știu că au la pentitenciar o clasă, dar nu știu dacă învață cineva acolo sau ce rost are încăperea aceea”, spune Simona Moroca. (M.R.)