România are în prezent cel mai mare parc eolian de uscat din Europa: datorită vântului puternic, dar şi al sprijinului puternic din partea statului, ea este pe cale să devină paradisul energiei eoliene, comentează joi site-ul http://www.dw.
În 2008, autorităţile române au aprobat o lege privind promovarea energiilor regenerabile, care a fost publicată în Monitorul Oficial. Dar aceste planuri trebuie aprobate de Comisia Europeană, de vreme ce se bazează pe ajutoare de stat, iar documentul a fost trimis spre aprobare la Bruxelles abia în această vară.
Aceste amânări reprezintă o mare problemă pentru potenţialii investitori care doresc să sprijine parcurile eoliene. ”Ducem lipsă de un cadru legal stabil”, a afirmat Dana Duică, preşedintele Asociaţiei române pentru energia eoliană. ”Multe companii au luat deja decizii de investiţii foarte importante de la publicarea legii în 2008. Dar acum, după ani de zile, ea n-a fost încă aplicată”, a adăugat dna Duică.
În pofida unor probleme de început, energia eoliană a cunoscut un ”boom” enorm în România, una dintre ţările cele mai slabe din punct de vedere economic din Uniunea Europeană.
Comparativ cu 2009, când capacitatea instalată de energie eoliană era sub 20 de megawaţi, ea creşte urmând să ajungă la 1.000 de megawaţi până la finalul acestui an, potrivit Asociaţiei române pentru energia eoliană.
Mai mult de jumătate din capacitatea instalată de energie eoliană se află la Tomis Team, în Dobrogea, în apropiere de litoralul Mării Negre. Parcul eolian este cel mai mare din Europa şi a fost construit de întreprinderea cehă CEZ.
Peste 10 noi parcuri eoliene există deja în Dobrogea, o regiune de coastă cu vânt puternic din sud-estul României, notează sursa. Cei mai importanţi investitori sunt Energias de Portugal /Portugalia/ şi Enel Green Power /Italia/. Multe companii occidentale speră să facă investiţii profitabile în sectorul românesc al energiei eoliene.
Cel mai mare grup austriac din domeniul energiei, Verbund, a început deja construirea unui parc eolian în apropiere de litoralul Mării Negre, iar firma spaniolă Iberdrola doreşte să construiască cel mai mare parc eolian de uscat din lume în această regiune, cu o capacitate de 1.500 de megawaţi.
Energia eoliană ar putea oferi electriciate pentru un sfert din cele opt milioane de gospodării din România.
Ca urmare a noilor sisteme eoliene, preţul la energie în România a crescut cu 2,3 % în acest an, afirmă Dana Duică. ”La început, electricitatea va fi ceva mai scumpă, dar preţurile se vor stabiliza şi ulterior chiar vor scădea”, a adăugat dna Duică.
Dar, când este vorba de energia curată, un alt preţ este plătit. În opinia ecologistului Tamas Papp, unele dintre parcurile eoliene dăunează biodiversităţii.
”Încercăm să protejăm mediul şi să luptăm împotriva încălzirii globale construind turbine eoliene, care reprezintă un lucru bun. Dar este important să fie plasate doar în regiuni unde nu există căi de zbor importante pentru păsările migratoare”, a declarat Tamas Papp.
În opinia sa, acesta este motivul pentru care regiunea Dobrogea, aflată aproape de Delta Dunării, nu este un loc foarte favorabil, deoarece se află sub una din cele mai importante căi de zbor.
Mai ales păsările de pradă şi berzele sunt în pericol din cauza parcului eolian, spune Tamas Papp, care sugerează închiderea turbinelor eoliene timp de câteva săptămâni în fiecare an, astfel încăt păsările să poată trece în siguranţă. AGERPRES
Lasă un răspuns