• de aproape zece ani nu s-au mai efectuat lucrări de corectare a torenților • tăierile ilegale din pădurile particulare nu pot fi controlate • cantitatea de lemn scos ilegal din păduri depășește de patru-cinci ori cota legală de tăieri apropbată de guvern • la ora actuală, nu se pot prelua în mod legal pădurile de la foștii proprietari decît prin cumpărare de către stat
Sute de case distruse și cîteva vieți curmate. Asta au lăsat în urmă pietrele și mîlul antrenat de torenții de pe crestele munților goliți de păduri. Imagini de apocalipsă, în care locuințele oamenilor au fost acoperite nu de ape, ci de bucățile mari de stîncă aduse de apele furioase, stau mărturie a modului ucigaș în care știe să se răzbune natura pe oamenii inconșienți sau mînați de interese meschine, materializate în cîteva sute de mii de lei pe care le beau seara la crîșmă. „Ne-a ajuns belstemul! Dacă ar fi fost pădurile la locul lor nu veneau munții peste noi”, încă mai spun oamenii, la o lună de la inundațiile devastatoare care le-au distrus munca de o viață. După aproape 15 ani în care pădurile din Bacău au fost tăiate cu sălbăticie și în care interesele economice, dar și politice în exploatarea lor haotică au mers mînă în mînă cu lipsa legislației ferme, guvernanții se trezesc loviți cu pumnul în gură de răzbunarea cruntă a naturii: munții cheliți de păduri se prăvălesc peste oameni cu prima ocazie cînd plouă mai puternic. Pădurea, cea care altădată îndulcea furia apelor și reținea stîncile la locul lor, a ajuns de multă vreme mobilier prin casele străinilor. Și-au dat seama sătenii de efectele devastatoare pe care le-a avut bruma de bani de care se bucurau după fiecare copac tăiat pe furiș. Și-a dat seama și primul ministru cînd a vizitat zona, iar cu cîteva zile în urmă, și președintele țării. Impresionat de peisajul hîd care încă predomină în zona Agășului, președintele s-a lansat în afirmații belicoase, cum că se impune un fel de naționalizare a pădurilor.
De un an se cumpără păduri de la proprietari
Declarațiile președintelui țării, într-o zonă în care statul mai deține doar 23 la sută din păduri, nu sînt deloc în măsură să-i bucure pe sătenii care și-au primit înapoi pădurile sau care chiar au fost împroprietăriți pe baza unor documente de moștenire mai mult sau mai puțin discutabile. Dar chiar și așa, la ora actuală, nu există reglementări pe baza cărora s-ar putea prelua pădurile înapoi de la săteni. „În acest moment, Direcția Silvică, pe baza reglementărilor existente, poate prelua legal diferite suprafețe de pădure sau terenuri care se pot împăduri numai prin cumpărare, iar noi facem negocieri directe cu proprietarii care vor să vîndă”, ne-a declarat Viorel Ghelase, directorul Direcției Silvice Bacău. Astfel de licitații au fost organizate încă de anul trecut, dar suprafața cumpărată este mult prea mică pentru a mai putea controla dezastrul pe care l-au provocat deja defrișările pădurilor retrocedate din 1991 încoace. În opinia silvicultorilor, sînt mai multe condiții care ar trebui coroborate pentru a se stopa fenomenele meteorologice de o așa mare amploare. „Pe lîngă păduri, mai trebuie gîndită și administrarea corectă a acestora, dar și extinderea suprafețelor împădurite în zonele limitrofe satelor și la obîrșia pîrîielor, ca să se constitue în felul acesta zona tampon în calea apelor. În primul rînd, trebuie însă să se facă lucrări de corecție a torenților în mod sistematic. Noi, ca Direcție Silvică, facem acest lucru numai în pădurile care aparțin statului, și în condițiile în care avem interes să întreținem un drum forestier de exemplu. Protejarea satelor nu mai este treaba noastră, ci a primarilor care trebuie să se preocupe de regularizarea albiilor pîrîaielor și de luarea unor măsuri de protecție minime. Ori, din cîte știu eu, în zona Agăș nu s-au făcut de zeci de ani lucrări de corecție a torenților”, ne-a spus Ghelase. Dacă în acest mod o parte din vină este aruncată în cîrca primarilor neglijenți, nici guvernanații nu sînt tocmai inocenți în privința fondurilor alocate pentru astfel de lucrări. Asta pentru că aproape zece ani, mai precis din 1991 pînă în anul 1998, nu s-a alocat nici un leu de la buget pentru corectarea torenților și regularizarea pîraielor chiar în pădurile în care statul era proprietar. Podurile și barajele luate de ape la inundațiile din anii anteriori nu fac decît să amplifice dimensiunea dezastrelor provocate de apele care nu mai întîlnesc nimic în cale.
Tăierile ilegale nu pot fi controlate
În zona Agășului, comisarii Gărzii Fianciare au semnalat de mai multă vreme că aproape 80 la sută din lemnul care circulă prin zonă nu are acte legale. Chiar și pădurarii recunosc că jumătate din cantitatea de lemn din zona Agășului este tăiată ilegal. Asta pentru că tăierile ilegale de lemn provin din pădurile proprietate particulară, unde defrișările nu pot fi controlate. Este drept că din 2000 statul a înființat o instituție anume menită să apere pădurile, indiferent de stăpîn, de tăierile haotice. Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic și Cinegetic (ITRSC), instituție care se ocupă prin excelență de respectarea regimului silvic și la pădurile de stat și la cele particulare. Adică, un organ al statului care trebuie să vegheze ca nici un copac să nu fie tăiat și să circule fără acte. Numai că aproape nimeni nu a auzit de activitatea ITRSC, cu excepția cîtorva proprietari care au luat amenzi. Cel puțin așa spune Valeriu Modan, inginer la ITRSC, și care îi ține locul zilele acestea șefului plecat în concediu. În rest, de la înființarea ITRSC nu s-a organizat nici o conferință de presă în care să se facă public numărul de constatări penale întocmite pentru degradarea suprafețelor de păduri sau pentru tăieri ilegale de arbori. Sau în care să se facă public rezultatul activității de verificare și control a modului de administrare a pădurilor, adică rezultatul principalelor competențe pe care le are ITRSC.
De cealaltă parte, directorul Direcției Silvice susține că din punctul de vedere al silvicultorilor, aceștia și-au făcut datoria cu vîrf și îndesat atunci cînd a fost să ia măsuri pentru oprirea defrișării pădurilor. „Noi nu putem controla tăierile ilegale pentru că acestea se fac în pădurile proprietarilor, zonă în care noi nu avem atribuții. Am făcut controale mai numeroase pentru depistarea transporturilor ilegale de lemne”, spune Ghelase aproape fără glas, conștient și el că o asemenea măsură care și-a dovedit ineficiența de multă vreme nu face decît să arunce în derizoriu eforturile silvicultorilor.
Copilul cu multe moașe rămîne cu buricul netăiat
În România există mai multe instituții, care au, în principiu, același rol: să nu permită exploatarea ilegală a pădurilor. Cel puțin două au atribuții directe: direcția Silvică și ITRSC. Conducerile ambelor instituții lasă însă să se înțeleagă faptul că gradul de vinovăție este mai mare în curtea vecinului. În vreme ce Viorel Ghelase susține că instituția sa nu mai are atribuții decît în privința administrării pădurii statului, Modan de la ITRSC spune că silvicultorii nu și-au făcut datoria încă din 1991, dată la care a început retrocedarea pădurilor și cînd stoparea defrișărilor ilegale era de competența lor. „La noi nu vine nimeni să ceară nici un fel de aviz de funcționare sau de tăiere, așa că nu avem control asupra fenomenului”, ține să limpezească aspectul acesta inginerul Modan. El merge însă pe același principiu ca Ghelase, că vinovatul principal pentru efectele inundațiilor nu este neapărat defrișarea excesivă, ci cantitățile mari de precipitații care au căzut în zonă. „Chiar și vegetația forestieră are rolul de a reține precipitațiile doar pînă la un anumit nivel. În condițiile în care se depășeșete acest nivel, fenomenul de reținere nu numai că nu mai funcționează, dar scurgerea chiar este amplificată de vegetația forestieră. Iar în zonă au fost precipitații de pînă la 140 de litri pe metrul pătrat”, spune Modan.
El încearcă să-și apere instituția de neimplicare în fenomenul defrișărilor excesive, zicînd că ITRSC s-a înființat în 2000, an în care răul fusese deja făcut, nu de hoți, ci chiar de proprietari sau cel puțin cu permisiunea lor. „Pădurile au început să se taie din 1991, odată cu primele retrocedări. Cei care au tăiat pădurea nu au fost hoți veniți din altă parte, ci chiar proprietarii sau persoanele care au avut permisiunea acestora. Ce-au făcut, de atunci încoace, cei de la Direcția Silvică, mai ales că ei erau cei abilitați de lege să se ocupe de gospodărirea pădurilor, indiferent de forma de proprietate? Ca să nu mai spun că și în momentul de față tot ei sînt cei care fac marcările pentru arborii tăiați, și deci au gestiunea exactă a tăierilor”, a punctat Modan. La toate acestea se mai adaugă faptul că la ITRSC sînt doar 23 de oameni care au în grijă șase județe din Moldova. „În atare situație, inspectorii noștri pot verifica cel mult ce se întîmplă în pădurile statului, dar nici acolo așa cum trebuie. De la înființarea ITRSC și pînă în prezent s-au făcut anual, în medie, 35 de constatări de infracțiuni. Traseul este însă destul de greoi pînă să se ajungă la proces. Noi trimitem constatarea la Direcția Silvică, ei fac evaluarea pagubelor în teren și apoi o trimit la parchetele de pe raza cărora se află ocoalele silvice unde s-au comis infracțiunile. Noi nici nu știm cîte dintre ele se materializează cu trimiteri în judecată, pentru că statul este reprezentat în instanță tot de cei de la Direcția Silvică”, a argumentat Modan. Toate aceste luări de poziție nu fac decît să întărească ideea că ITRSC este o instituție înființată doar de ochii lumii, și că în realitate nu are nici competențe, nici mijloace, dar mai ales nu există nici interes din partea guvernanților ca ea să aibă un rol cu adevărat activ pentru combaterea defrișărilor ilegale.
Agenția și Garda de Mediu, două instituții premeditat ineficiente
O altă instituție care ar trebui, cel puțin pe hîrtie, să facă ordine în haosul tăierilor este Agenția de Protecție a Mediului (APM). Asta pentru că, spre deosebire de ITRSC și Direcția Silvică, APM are o armă de temut în mînă: avizul de mediu pe care îl acordă tuturor gaterelor și fără de care în principiu nu poate obține nimeni autorizația de funcționare a unei asemenea instalații. Asta doar pe hîrtie, pentru că în realitate proporția instalațiilor de debitat care funcționează nu numai fără aviz de la mediu, ci și fără autorizație de funcționare, este destul de mare. Multe dintre gaterele care funcționează fără autorizație de mediu aparțin chiar autorităților locale. Dacă șefii instituțiilor menite să apere pădurile se feresc să facă referire la cei care încalcă legea cel mai abitir, sătenii de pe Valea Muntelui nu se sfiesc deloc să spună cine sînt, de fapt, beneficiarii defrișărilor ilegale. Asta cu atît mai mult, cu cît șeful statului le-a spus verde în față că „retrocedarea pădurilor a fost o prostie istorică”. Inocenți, oamenii nu înțeleg ce are Ion Iliescu cu ei, din moment ce toți primarii și majoritatea consilierilor locali, indiferent de culoarea politică, au gatere care funcționează mai mult sau mai puțin legal, că printre cei care se înfruptă consistent din caimacul rezultat din tăieri sînt chiar politicieni ultra cunoscuți ai partidului de guvernămînt, polițiști și, prin interpuși, procurori care ar trebui să-i trimită în judecată pe cei ce calcă pe alături de lege. APM numără 26 de angajați cu tot cu șoferi, în condițiile în care instalațiile de debitat legale trec de 400, iar competențele APM sînt extrem de largi, practic tot ce are legătură cu solul, apa, aerul și vegetația fiind supravegheat de inspectorii instituției. În ceea ce privește legalitatea de funcționare a instalațiilor de prelucrare primară a lemnului, din cele 276 de societăți care figurează la APM, 192 au autorizații, 20 sînt în curs de a o obține, iar alte 64 funcționează fără astfel de aprobări. „În ultima săptămînă, cinci dintre societățile de debitare a lemnului de pe Valea Muntelui au fost închise temporar pînă la rezolvarea acestei situații. Din punct de vedere legal, însă, instalațiile de debitat, și asta conform normelor europene, nu reprezintă riscuri majore de poluare, așa că noi, ca și colegii noștrii de la Garda de Mediu, încercăm să menținem controlul măcar asupra marilor agenți economici care sînt cotați cu un grad ridicat de poluare. Problema cea mai mare, din punctul nostru de vedere, o reprezintă modul în care pot fi respectate obligațiile de nepoluare asumate prin autorizația de mediu. Asta, pentru că în funcție de capacitatea de debitare, fiecare firmă care se ocupă de prelucrarea lemnului are voie să depoziteze temporar doar o anumită cantitate de rumeguș. În cele mai multe dintre cazuri, acest lucru este valabil doar pe hîrtie, pentru că în realitate sînt foarte puțini patronii care reușesc să se descotorosească de rumeguș”, ne-a spus și Iulian Movilă, directorul APM. Cît despre Garda de Mediu, mare lucru nu se prea poate spune, atîta vreme cît la această instituție, care trebuie să amendeze tot ce mișcă în afara legislației de mediu, lucrează doar șase oameni. În rapoartele înaintate oficialităților de la București, cei de aici, din teritoriu, vorbesc despre neputința instituției, legată de mîni prin lipsa de personal, dar și prin absența mijloacelor reale de coerciție. Probabil că singura măsura care se va lua de la centru va fi aceea de destituire a celui care a îndrăznit să semneze un asemenea raport.
Gaterele debitează de patru ori mai mult lemn decît ar putea achiziționa legal
Interesul în derularea nestingherită a afacerilor ilegale cu lemn de pe Valea Muntelui este atît de mare, încît unii proprietarii de gatere nici nu se mai sfiesc să arunce în fața celor care ar îndrăzni să-i întrebe de acte, nume mari de politicieni din sfera guvernamentală sau a serviciilor secrete. Ei susțin cu glas tare că interesele partidului de guvernămînt în zonă sînt atît de mari, încît organele abilitate să facă ordine au primit indicații să stea cuminți în banca lor pentru ca partidul să strîngă suficienți bani din „cotizații” pentru campania electorală.
În afară de personaje politice celebre despre care se șoptește că ar fi beneficiare ale tăierilor ilegale, mai sînt și afaceriștii locali care țin cu dinții ca afacerile lor să prospere și să nu fie deranjați de nimeni. Potrivit datelor existente la Ministerul Fianațelor, toți primarii de pe Valea Muntelui sînt proprietari de gatere. Ei personal sau membri ai familiilor lor. La aceștia se mai adaugă gaterele consilierilor locali, ale polițiștilor și, prin interpuși, ale procurorilor care țin dosite prin sertare chiar și puținele sesizări de evaziune fiscală pe care ar trebui să le instrumenteze. Pentru a nu da prea mult de bănuit, în instanță sînt trimiși, în schimb, cu duiumul, sătenii prinși cu cîte o căruță de lemne. Viorel Ghelase recunoaște că numărul imens al gaterelor care funcționează pe Valea Muntelui nu face decît să amplifice fenomenul defrișărilor ilegale. Un gater debitează zilnic aproximativ două TIR-uri de cherestea care ia destinații necunoscute și căreia i se pierde urma în vălmășagul de acte, firme intermediare și fantomă. „Măcar și pentru faptul că acestea trebuie să funcționeze și tot putem deduce de aici faptul că tăierile ielgale le depășesc cu mult pe cele legale. În opinia mea, instalațiile de debitat depășesc de aproape patru ori posibilitatea legală de achiziționare a lemnului din zonă. În celelate zone ale Bacăului, de exemplu în zona de deal, unde există și acolo păduri, defrișarea nu constituie un fenomen pentru că nu sînt instalații de debitat în fiecare curte. Eu cred că acesta este cel mai mare rău: numărul mare al instalațiilor de debitat care funcționează legal, la care se adaugă cel al instalațiilor ce funcționează ilegal”, ne-a mai spus Viorel Ghelase. Spusele lui Ghelase sînt întărite și de cele ale lui Valeriu Modan. „În anul 2003, cota legală de tăieri în pădurile particulare a fost de 48.000 de metri cubi. Direcția Silvică a marcat aproape dublu peste această cotă, respectiv 71.000 de metri cubi, motivațiile celor care au cerut aprobări de tăieri fiind căderile accidentale de fond forestier în urma furtunilor sau a altor cauze. După părerea mea, tăierile ilegale de arbori ajung cam tot la 70.000 de metri cubi. Practic, tăierile legale au fost dublate de cele ilegale” ne-a spus și Modan. Asta în condițiile în care însăși cota legală a fost majorată de aproape încă odată de „căderile accidentale de arboret”.
Cum se obțin autorizațiile de funcționare?
Autorizațiile de funcționare se iau de la primăria din localitatea în care funcționează gaterul. Și cum să nu se acorde astfel de avize, atîta vreme cît printre cei care dețin gatere sînt chiar mai marii comunei. N-ar da bine pentru nimeni să se trezească vreun nemulțumit de faptul că nu primește autorizație și care să strige în gura mare cine sînt adevărații beneficiari ai tăierilor ilegale de lemn. Sau să „dea pe gușă” la presă, pentru că la oamenii legii e riscant să te plîngi de asemenea abuzuri, atîta vreme cît și ei au interese financiare la fel de mari ca și cele ale celor reclamați. Cam tot la fel se întîmplă și în cazul avizelor care trebuie obținute de la instituțiile din Bacău. Și care, pînă la urmă, sînt obținute. Fie cu șpagă, fie cu șantaj, fie cu un telefon de la șefii de partid. Iar funcționarii închid ochii, fericiți că mai pot și ei ciupi ceva pe lîngă salariul de bugetar, poate-o pun de-o vilișoară în cîțiva ani. Sau se fac pur și simplu că nu văd mocirla în care au intrat de ani buni afacerile cu lemn de pe Valea Muntelui. Nici nu iau șpagă, dar nici nu îndrăznesc să se revolte sau să lase să transpire ceva de teama siguranței locului de muncă, sau, de ce nu, a membrilor familiei. Așa se face că în unele zone de pe Valea Muntelui, potrivit statisticilor, la fiecare două familii există o instalație de debitat mai performantă sau mai rudimentară. „Capacitatea instalațiilor de debitat existente în prezent pe Valea Muntelui depășește de cîteva ori posibilitatea legală de exploatare a lemnului din zonă. Se dau cu prea mare ușurință avize de funcționare, fără să se țină cont de amplasarea gaterelor pe cursurile de apă, de posibilitatea reală de exploatare a masei lemnoase din zonă în funcție de cota de tăieri. Eu cred că în mod real, cota de tăieri s-a depășit cam de patru-cinci ori, față de cea legală”, a spus și Ghelase, ajungînd cam tot la același calcul ca și Modan. În atare situație, rezultă că toată lumea cunoaște fenomenul și cifrele nu diferă prea mult în condițiile în care între instituții se manifestă o oarecare ostilitate. În ciuda acestor evidențe, șefii instituțiilor menite să apere aurul verde al munților spun însă că nu au competențe, pasează pisica moartă în curtea celuilalt sau dau pur și simplu din umeri a neputință. Impotență de acțiune, dar și de a da declarații oficiale despre beneficiarii reali ai afacerilor ilegale cu lemne, declarații care le-ar pune posturile în pericol. În spatele vorbelor lor, lipsite de consistența faptelor și sancțiunilor, rămîn munții goliți de păduri, care își arată hîzi rănile: stînci care se prăvălesc la vale la primul firicel de apă. Nimeni nu pare să le vadă. Doar localnicii le simt greutatea pe case și printre acareturi și uneori chiar peste trupurile lor. (Mirela ROMANEȚ)
Lasă un răspuns