~2 min lectură 0 comentarii

Dezbatere europeană organizată de o băcăuancă pe tema drepturilor pacienților

Redacția Ziarul de Bacău

pol.dezb

Europarlamentarul Minodora Cliveti, membra a Comisiei de mediu, sănătate publică și siguranța alimentară din cadrul Parlamentului European, a organizat împreună cu europarlamentarul Nessa Childers, din Irlanda, dezbaterea cu tema „Drepturile pacienților și mobilitatea profesională în sănătate în cadrul Uniunii Europene”. Invitatul special în cadrul dezbaterii a fost Vincenzo Costigliola, președintele Asociației Europene a Medicilor. Printre invitați au fost reprezentanți ai Comisiei Europene și ai ONG-urilor din domeniul medical. „Dezbaterea a avut menirea de a pune împreună puncte de vedere ale diferiților actori ai actului medical, respectiv cadrele medicale, pacienții și autoritățile europene competente, pentru propuneri de soluții în scopul esențial al reuniunii: dreptul pacienților la îngrijiri medicale corecte și accesibile în noile condiții determinate de criză.

Concluziile trase la final au fost transpunerea directivei privind aplicarea drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere, necesitatea colaborării între statele membre și schimbul de bune practici sau faptul că dreptul la liberă circulație al cetățenilor europeni, inclusiv medici și personal medical, este un drept fundamental, care trebuie pus în ecuație cu drepturile pacienților europeni la îngrijiri medicale în condiții de egalitate și o strategie europeană care să asigure într-o mai mare măsură un echilibru între aceste două drepturi fundamentale”, a declarat Minodora Cliveti. (Ștefan POPA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.