Lipsa unui loc de muncă, a unei locuințe și întemeierea unei familii sunt principalele probleme cu care aceștia se confruntă.
Ștefan POPA
La Consiliului Județean (CJ) Bacău a avut loc ieri, cu ocazia Zilei Europei, o dezbatere pe tema „Europa tinerilor, tinerii Europei”. Ea și-a propus să analizeze rolului tinerilor și construcția europeană, precum și oferta Uniunii Europene pentru tinerii europeni. „Este un lucru trist, dar adevărat că tinerii au devenit o categorie de persoane defavorizată în Europa – afirmă europarlamentarul Minodora Cliveti. Mulți dintre aceștia nu au un loc de muncă, nu au o casă și își întemeiază foarte greu o familie. Am solicitat, printr-un amendament în cadrul Parlamentului European, ca ucenicia plătită să fie introdusă în perioada vechimii în muncă, iar dacă măsura se va concretiza i-ar ajuta pe tineri”. Europarlamentarul a mai precizat că reprezentanții Germaniei și Angliei au declarat, în cadrul Parlamentului, că imigranții din țările estice doresc doar să beneficieze de ajutoarele sociale. Afirmația a fost clarificată însă de prim-ministrul Victor Ponta, care a arătat că persoanele care pleacă din România sunt integrate rapid în câmpul muncii și au un randament foarte crescut”.
„În județul Bacău au existat proiecte dedicate tinerilor, cum ar fi Comenius sau Erasmus – a precizat Dragoș Benea, președintele CJ Bacău. Noi ne-am implicat destul de puțin în aceste programe, pentru că suntem doar o piesă dintr-un puzzle mai mare care trebuie să funcționeze bine. În prezent există diverse bariere în cerințele angajatorilor care îi împiedică pe tineri să își găsescă un loc de muncă când termină școala. O idee ar fi ca voluntariatul, care este practicat de foarte mulți elevi, să fie trecut ca și experiență. Până în anul 2013 au lipsit proiecte consistente, dar sper ca situația să fie alta în perioada 2014 – 2020”.
Lasă un răspuns