~1 min lectură 0 comentarii

Dezbatere publica la Onesti, pe teme de mediu

Redacția Ziarul de Bacău

Primaria Onesti a gazduit, ieri, o dezbatere publica referitoare la programul de gestionare a calitatii aerului pentru pulberile in suspensie PM 10, care a fost propus de specialistii de la Agentia Regionala de Protectia Mediului (ARPM) Bacau. La discutii au mai participat reprezentanti ai intreprinderilor din Onesti, in special cele de pe platforma petrochimica, delegati din partea unor institutii si asociatii locale, precum si alti cetateni din municipiu. “Nu s-au ridicat probleme majore, iar acum urmeaza punerea in aplicare a intregului program privind reducerea pulberilor PM 10 – ne-a spus Mihai Sova, viceprimarul liberal din Onesti. Este un program foarte bun, facut de specialisti, care va creste gradul de confort al onestenilor”. PM 10 este un indicator al pulberilor in suspensie, care este inregistrat la statia de monitorizare a calitatii aerului din Onesti si care a avut valori foarte mari in ultimii ani, 25 in 2008, 30 in 2009 si 29 in 2010, in timp ce maximul permis in Uniunea Europeana este de 35. Poluarea cu PM 10 se datoreaza unor factori precum activitatea economica, transportul rutier, umiditatea si altii, motive pentru care s-a propus un plan de masuri, prin care sa fie redus impactul acestora asupra mediului. (George MARTIN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.