Părtași la evenimente
Mihai BUZNEA
Cititorul nostru – stăpînul nostru. Iată unul dintre principiile de la care nu ne abatem în nici un fel, corespondentul fiind cel care dă o notă în plus de originalitate și interes a oricărei publicații. Scrisorile pe care le-am primit în ultimul timp la redacție sînt mai numeroase și mai interesante ca oricînd, dovadă că semnatarii lor au nu doar ceva de spus, ci și că simt nevoia să se împărtășească și altora. Iată, pe scurt, conținutul cîtorva dintre ele:
* „Istoria este cea dintîi carte a unei nații. întrînsa ea își vede trecutul, prezentul și viitorul”. Consemnarea acestui citat celebru aparținînd marelui cărturar și patriot român Nicolae Bălcescu este prilejuită de împlinirea a 155 de ani de la moartea ilustrului om politic, de al cărui nume se leagă revoluția de la 1848. Cel care era foarte încrezător în viitorul poporului său: „Românii nu vor pieri! Românii nu pot pieri! Ei sunt cea mai veche nație din Europa, care și-a păstrat neclintit naționalitatea”. A militat cu consecvență în favoarea unirii și independenței poporului său, considerînd că ținta noastră „nu poate fi alta decît Unitatea Națională a Românilor”, unitate pe care o vom sărbători și omagia peste numai cîteva zile, la 1 Decembrie, cînd se vor împlini 89 de ani de la înfăptuirea României Mari. âi mulțumim profesorului dr. Ioan Murariu pentru aceste rînduri de o profundă sensibilitate națională.
* Marea Unire a românilor este și subiectul abordat de un alt specialist în istorie – prof. dr. Jean Ciută, din al cărui articol „la temă” reproducem: „1 Decembrie 1918 reprezintă actul final al constituirii statului național unitar român, de acum 89 de ani, semnificînd pe drept Ziua Națională a României. Națiunea română s-a constituit în spațiul de etnogeneză carpato-danubiano-pontic-nistrean, odată cu nivelul dezvoltării societății în plan intern, dar și în context european. Treptat, s-a format conștiința de neam, popor și națiune în conformitate cu condițiile specifice ale țării noastre”.
* Dar existența noastră diurnă nu se compune doar din evenimente aniversare – așa cum sînt cele două prezentate mai sus, sau din jocuri de natură politică. într-un articol-apel, inginerul Gheorghe Bălan atrage atenția asupra consecințelor dezastruoase pe care le pot avea asupra mediului tăierile necontrolate, abuzive, a puieților de brad pentru pomul de Crăciun. Stopînd fenomenul – ne spune acesta, trebuie să lucrăm totodată și asupra schimbării de mentalitate, prin care să ne apropiem de plantații ca buni prieteni, și nu ca niște dușmani înverșunați ai acestora.
* în sfîrșit, profesorul Constantin Prangati, din satul Oprișești, comuna Răchitoasa, redescoperă un lcru pe care-l consideră extraordinar: spiritul civic al concitadinilor săi. La inițiativa unor fruntași ai satului, prin contribuția lor și cu sprijinul autorităților locale, a fost reconstruit podul din centrul satului, acesta făcînd legătura cu
lumea și așezările de dincolo de el, adică cu satele Burdusaci – Movilița – Dumbrava.
Ne alăturăm entuziasmului său, pe care i-l facem public spre a oferi pilde și altora. ai acestora.
* în s
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.