Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au trimis în judecată 19 persoane ce fac parte dintr-o grupare din Constanţa specializată în fraude pe Internet şi clonare de carduri, producând un prejudiciu de 200.000 euro.
Persoanele deferite justiţiei vor fi judecate de Tribunalul Constanţa pentru săvârşirea infracţiunilor de iniţiere, constituire, aderare sau sprijinire a unui grup infracţional organizat; introducerea, modificarea sau ştergerea, fără drept, de date informatice ori restricţionarea, fără drept, a accesului la aceste date, rezultând date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii de consecinţe juridice; falsificarea instrumentelor de plată electronică; deţinerea de echipamente în vederea falsificării de instrumente de plată electronică şi efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Potrivit DIICOT, în perioada 2008 – 2009, membrii grupării au clonat pagini web ale unor instituţii financiare, pe care le-au încărcat pe diverse servere şi ale căror conexiuni au fost trimise mai multor utilizatori, în scopul obţinerii datelor de identificare ale cardurilor bancare.
Datele astfel obţinute au fost utilizate fie pentru efectuarea de transferuri de bani on-line, prin intermediul unei societăţi de transferuri financiare, din conturile persoanelor păgubite către complici ai grupului infracţional, fie pentru clonarea cardurilor bancare şi utilizarea acestora pentru efectuarea de tranzacţii la POS-urile mai multor societăţi comerciale.
Prejudiciul total cauzat prin săvârşirea infracţiunilor este de aproximativ 200.000 de euro. AGERPRES
Lasă un răspuns