Dumitru Tănjală din Motoșeni a ajuns la spital după ce a căzut din căruță. Ieri dimineață, el și-a înhămat caii și a pornit la munca cîmpului. În loc să meargă direct în hotar, el a poposit mai întîi la crîșma satului, unde s-a cinstit cu rachiu și bere. După o vreme, dacă a văzut că întîrzie cam multișor de la treabă, bărbatul s-a hotărît să o ia din loc. A mers la căruța lăsată în drum, a vorbit cu animalele, apoi a încercat să urce domol la locul lui. Dar caii, simțind că ceva este în neregulă cu stăpănul lor, nu au mai stat să îl asculte. Au luat-o la goană atît de tare încît Dumitru Tînjală nu a mai reușit să îi strunească. Astfel, Tînjală s-a trezit prăvălindu-se în colbul de pe drum, iar caii au rupt-o la fugă. „Recunosc că am băut rachiu și bere, dar nu aceasta a fost vina. Caii au prins nălucă și parcă au înebunit. Au luat-o la fugă, iar eu am căzut din căruță. Imediat după aceea am fost dus la spitalul de la Podu Turcului, iar de acolo m-a adus o ambulanță la Bacău.” spune Dumitru Tînjală. (Oana MĂGUREAN)
Din căruță a ajuns la spital
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.