Petru Melian, un bărbat în vîrstă de 54 de ani din Stănișești, a fost operat de urgență după ce a suferit un accident de muncă în gospodărie. Bărbatul își meșterea singur Dacia căreia îi scosese o roată pentru a repara pana. Cricul de care s-a ajutat bărbatul a fost unul cu ghinion, întrucît din cauza lui mașina a căzut cu putere peste piciorul lui Melian. „Cricul a alunecat într-o parte și mașina a căzut peste piciorul meu. A trebuit să sară familia și să ridice mașina ca pe o halteră de pe piciorul meu”, spune Petru Melian. Bărbatul căruia propria mașină i-a strivit piciorul a fost internat în secția Ortopedie a Spitalului Județean cu diagnosticul de traumatism complex cu hematom la nivelul labei piciorului stîng. Pentru acest diagnostic, bărbatul din Stănișești a fost operat și imobilizat în ghips. După aproximativ o lună de repaus la pat, Petru Melian va avea nevoie de alte zeci de zile de tratamente de recuperare în care va reînvăța să meargă pe propriile picioare. (C.D.)
Lasă un răspuns