Din cauza drumului rupt, elevii din Pîncești merg la școală cînd apucă

Administrator

Nu mai puțin de 25 de elevi din cel patru sate ale comunei Pîncești, plus 20 cadre didactice ajung la școală cu întîrziere. Autobuzul o ia pe rută ocolitoare, de cînd drumul care leagă comuna Buhoci de Bibirești nu mai poate fi practicat, din cauza distrugerii șoselei în punctul cunoscut sub numele de Răchițea.
Elevii din satele Soci, Petrești, Motoc și Fundu Văii au două soluții: fie o iau pe jos pînă la școală, cale de cel puțin zece kilometri, fie așteaptă trei ore pînă vine cursa. Oricum ar proceda, ajung la școală la jumătatea programului. Eugen Arvinte, directorul școlii din Pîncești, spune că elevii claselor a noua și a zecea ajung la școală spre sfîrșitul orelor. La întoarcerea spre casă, trebuie să aștepte cursa care ajunge abia după ora 15.00, în loc de 13.30, cum era înainte de inundații. Variantele care să aducă la normal naveta copiilor sînt incerte. „Avem în tratative cu o firmă de maxi-taxi, care a spus că va prelungi ruta cu zece kilometri, însă nu le convine drumul deteriorat”, a spus Traian Giurgiu, viceprimarul din Pîncești. Sătenii care vin din comuna Parincea să depună actele pentru retrocedare se deplasează cu căruța sau pe jos. (Bianca TOMESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.