Zilnic, 5-10% din apelurile primite prin 112 la dispeceratul Serviciului Judetean de Ambulanta (SJA) Bacau, prin care se solicita interventie in cazul unor pacienti, ramin neonorate. Aceasta este realitatea recunoscuta de insasi conducerea unitatii bacauane, ca raspuns la numeroasele sesizari in presa venite din partea pacientilor sau apartinatorilor cu privire la faptul ca ambulanta a venit fie foarte tirziu dupa solicitare, fie deloc. Numarul insuficient de masini de interventie, deficitul de personal, precum si lipsa unei culturi medicale corespunzatoare sint justificari ale unor astfel de incidente. „Lunar, primim circa 4.000 – 4.400 de solicitari, aceasta insemnind o medie zilinca de 130 – 140 de apeluri. Se poate intimpla, in anumite intervale orare, ca anumite solicitari sa nu poata fi onorate sau onorate cu intirziere, in functie de gradul de urgenta. In general, urgentele de gradul II (probleme medicale non-acute, n.r.) sint temporizate si, in cazul unei solicitari, in permanenta se tine legatura cu apartinatorul sau pacientul. De multe ori, solicitantii intelegatori renunta la masina salvarii daca se gaseste o alta posibilitate de transport la spital”, a explicat dr. Sorin Enescu, managerul SJA Bacau. In dotarea SJA Bacau sint, momentan, 49 de ambulante. Dintre acestea, doar doua sint tip C – „cele mai performante, echivalentul unui salon ATI”, explica managerul SJA Bacau, iar alte circa 20 sint tip B, „tot pentru urgente majore, doar ca nu au aparat de ventilatie pentru sustinerea functiei respiratiei”, restul fiind de tip A, adica autosanitare pentru transportul pacientilor care nu prezinta pericol de moarte iminenta. „La cele din urma, exista, din fericire, dotare cu defibrilatoare din partea Directiei de Sanatate Publica Bacau, aceasta in plus fata de cerintele Casei Judetene de Asigurari de Sanatate”, a precizat managerul SJA Bacau. Stabilirea gradului de urgenta se face prin comunicarea cu solicitantul, explica reprezentantii unitatii. „In functie de datele prezentate de solicitant si detaliile obtinute in urma comunicarii cu acesta, se stabileste tipul de echipaj trimis la interventie”, a spus dr. Enescu. Potrivit acestuia, in conditiile in care numarul de ambulante este deficitar, la fel ca si personalul, SJA Bacau reuseste sa acopere 70 – 75% din necesar, la nivel de judet. „De asemenea, in ceea ce priveste exclusiv solicitarile de grad zero, ne apropiem de 90 – 100%”, a mai declarat reprezentantul SJA Bacau. Statistica apelurilor la112 publicata pe site-ul Sistemului National Unic pentru Apeluri de Urgenta (www.112.ro) arata ca, in luna iulie 2011, nu mai putin de 6.256 de apeluri au fost preluate Serviciul Judetean de Ambulanta Bacau. (Madalina ROTARU)
Lasă un răspuns